Principalele patronate din transporturi anunță pentru mâine, 29 septembrie o acțiune de protest. În loc de 5.000 de
persoane/autovehicule vor mai putea participa doar 100, conform noilor reguli impuse pentru Capitală. Protestul se va desfășura între orele 9.00-15.00, cu 100 de capete tractor, în fața sediului Guvernului. La protest vor participa transportatori din toate organizațiile și asociațiile patronale: COTAR, UNTRR, APTE 2002, ARTRI ,FORT,
APULUM, și ATM BUCOVINA.
Principalele problme pe care trebuie să le rezolve Guvernul și Parlamentul României, pentru a salva Transporturile, sunt: eliminarea impozitării diurnelor retroactiv, pe ultimii 5 ani; despăgubirile care nu li s-au plătit miilor de șoferi care au ajuns în service-urile auto, în ultimul an, și stoparea creșterii nejustificate a prețurilor pentru polițele RCA.
Acum 5 ani, fostul premier al României de la acea vreme, Victor Ponta, a dat amnistie fiscală pentru a rezolva aceeași problemă a diurnelor, tocmai pentru că era o scăpare din Codul Fiscal, dar nu s-a modificat nimic în legislație, iar astăzi avem din nou aceeași problemă. La începutul lunii august, toate organizațiile și asociațiile transportatorilor rutieri au cerut eliminarea acestei aberații fiscale care va avea ca rezultat eliminarea firmelor românești de transport de pe piața internă și internațională, dar politicienii au avut treburi mai importante de rezolvat, cu lupte interne din coaliția de guvernare și din interiorul partidelor.
Transportatorii precizează că dacă aceste probleme nu se for rezlova, în cel mai scurt timp, acțiunile de protest vor fi organizate în toată țara, respectând numărul maxim de participanți. Se pot organiza proteste simultan, în sute de locuri din țară, cu zeci de mii de mașini.