Diplomaţii din statele membre ale Uniunii Europene vor discuta săptămâna aceasta despre modul în care sectorul transporturilor şi cel al construcţiilor vor plăti pentru emisiile lor de CO2, potrivit unui document intern consultat de Reuters.
Săptămâna trecută, UE a ajuns la un acord vizând reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puţin 55% până în 2030 comparativ cu nivelul din 1990, o nouă ţintă mai ambiţioasă care va necesita ca emisiile să scadă mai rapid în toate sectoarele, de la agricultură şi până la industria grea.
Acum Bruxelles-ul trebuie să pună la punct politici care să permită atingerea noii ţinte. În cazul automobilelor şi clădirilor aceste politici ar urma să includă un sistem de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), care obligă poluatorii să cumpere certificate care să acopere emisiile lor de CO2.
“Acest lucru va trebui să se întâmple gradual, într-o modalitate care să nu provoace perturbări pentru aceste sectoare şi nu afectează preţul carbonului în actualul sistem de comercializare a certificatelor de emisii”, se arată într-un document al Comisiei transmis diplomaţilor europeni, care urmează să îl discute în cursul acestei săptămâni.
Uniunea Europeană are deja un sistem de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) care obligă centralele electrice, fabricile şi companiile aeriene să achiziţioneze certificate de acest fel tot mai costisitoare.
Potrivit documentului consultat de Reuters, noua ţintă stabilită pentru 2030 va necesita o reducere suplimentară cu 10 puncte procentuală a emisiilor combinate ale sectoarelor care nu sunt acoperite în prezent de sistemul ETS, comparativ cu precedentul obiectiv al UE privind reducerea emisiilor de CO2.
Printre aceste sectoare se numără transportul, construcţiile şi agricultura. Reuters susţine că executivul comunitar are în vedere un sistem de tip ETS pentru primele două iar, separat, statele membre negociază o reformare a subvenţiilor agricole pentru a ajuta la diminuarea emisiilor poluante ale sectorului agricol.
Noul plan de tranzacţionare a emisiilor va fi făcut public în luna iunie. Comisia elaborează propunerile dar deocamdată nu a confirmat niciun fel de detalii, inclusiv cele referitoare la care părţi din sectorul construcţiilor vor trebui să plătească pentru certificatele de poluare, sau dacă costurile cu CO2 se vor aplica direct constructorilor de automobile sau şoferilor.
Includerea sectoarelor transporturi şi construcţii într-un nou sistem de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), separat de cel existent, ar putea asigura că noile politici nu vor afecta preţul certificatelor de poluare în actualul sistem. În ultimele luni preţul certificatelor de poluare a crescut, stimulate de planurile UE vizând o reducere mai rapidă a emisiilor iar luni au atins o noua valoare record de peste 47 de euro pentru tona de CO2.