Măsura ridicării restricţiilor de circulaţie impuse autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 7,5 tone, pe DN1 (E60), sectorul Ploieşti – Braşov, se menţine până în data de 14.05.2020 (pe perioada stării de urgenţă instituită conform prevederilor decretului 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României).
De asemenea, se ridică restricţiile de circulaţie impuse autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 7,5 tone, pe A2 (Bucureşti – Constanţa), DN7 (Piteşti – Veştem) şi DN39 (Agigea – Mangalia) în zilele premergătoare zilelor de sărbătoare legală şi în zilele de sărbătoare legală, până în data de 14.05.2020 (pe perioada stării de urgenţă).
Această măsură a fost luată in vederea asigurării continuităţii transporturilor rutiere pentru aprovizionarea populaţiei şi desfăşurarea activităţilor economice.
Precizăm că restricţiile de tonaj se menţin în continuare pe DN1, între Bucureşti şi Ploieşti.