Decizia suspendării circulaţiei de mărfuri şi persoane dinspre Marea Britanie spre Franţa pe ruta Dover – Calais contravine grav recomandărilor Comisiei Europene privind “culoarele verzi”, se menţionează într-un comunicat remis luni de Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).
Transporturile de mărfuri şi de persoane pe căile rutieră, aeriană, maritimă şi feroviară dinspre Marea Britanie, pe ruta Dover – Calais, au fost suspendate începând de duminică, pentru minimum 48 de ore, se precizează în comunicatul UNTRR. Astfel, Poliţia din Kent a închis circulaţia camioanelor de marfă în Eurotunnel.
În perioadele aglomerate, precum Crăciunul, peste 10.000 de camioane parcurg zilnic acest traseu, conform sursei.
“Decizia de a suspenda circulaţia mărfurilor contravine grav recomandărilor practice emise de Comisia Europeană la data de 23 martie 2020, privind înfiinţarea ‘culoarelor verzi’ – puncte de trecere a frontierei pentru toate vehiculele de transport de marfă, unde verificările şi controalele medicale eventuale se efectuează în cel mult 15 minute. În plus, pe 28 octombrie 2020, Comisia a propus extinderea ‘culoarelor verzi’ şi în cazul transportului multimodal, precum transportul de mărfuri feroviar şi pe apă şi transportul aerian de mărfuri”, se menţionează în comunicatul UNTRR.
“Culoarele verzi” sunt destinate tuturor vehiculelor care transportă orice tip de mărfuri, iar Guvernele naţionale ar trebui să simplifice procedurile administrative pentru şoferii profesionişti, indiferent de naţionalitate, astfel încât sa fie finalizate rapid formalitaţile la punctele de trecere a frontierei, solicită Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România.
În acest context, UNTRR cere sprijinul Guvernului României pe lângă autorităţile europene şi britanice pentru deblocarea situaţiei actuale.
Pe de altă parte, autorităţile olandeze permit circulaţia şoferilor profesionişti şi a camioanelor dinspre Marea Britanie spre Olanda, însă din cauza restricţiilor impuse pe ruta Dover – Calais şi a numărului limitat de curse feribot între Marea Britanie şi Franţa, în prezent nu se mai pot face rezervări decât peste două săptămâni, se precizează în comunicatul UNTRR.