Uniunea Naționalã a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicitã Guvernului sã accelereze publicarea Hotãrârii de Guvern (HG) privind condițiile, procedura și termenele de restituire a supraaccizei, dupã ce prețul petrolului a urcat la peste 75 dolari/baril, iar estimãrile aratã cã în acest an va atinge pragul de 100 dolari/baril.
Potrivit unei analize UNTRR, în prezent, România înregistreazã cel mai mare cost din regiune pentru o firmã de transport (preț motorinã fãrã TVA și cu accizã recuperabilã) pentru un litru de motorinã, de 1,07 euro/litru. Comparativ, în Bulgaria costul este de 0,94 euro/litru, Ungaria – 0,99 euro/litru, Slovenia – 0,96 euro/litru, Polonia – 0,96 euro/litru, Cehia – 1,04 euro/litru sau Austria – 1,05 euro/litru.
6 țãri din UE restituie supraacciza la motorinã transportatorilor rutieri: Ungaria – 0,0225 euro/litru (Ungaria restituie acciza 0,02 -0,035 – 0,055 euro/litru, iar acciza este de 354 euro/1.000 litri când prețul petrolului este peste 50 dolari/baril și 390 euro/1.000 litri când prețul petrolului este 50 dolari/baril sau sub), Belgia – 0,2133 euro/litru (acciza este de 565,85 euro/1.000 litri), Slovenia – 0,09605 euro/litru (acciza este de 468,99 euro/1.000 litri), Franța – 0,1775 euro/litru pentru camioane și 0,2173 euro/litru pentru autocare (acciza este de 609,5 euro/1.000 litri), Spania – între 0,017 – 0,048 euro/litru în funcție de regiune (acciza este de 367,38 euro/1.000 litri) iar în Italia – 0,21418 euro/litru (acciza este de 617,4 euro/1.000 litri).
Cotațiile petrolului au ajuns la maximul ultimilor trei ani și se estimeazã cã pe fondul situației din Orientul Mijlociu, crizei din Venezuela și cererii în creștere la nivel mondial, prețul petrolului sã atingã un nivel de 100 dolari/baril în 2018.
Transportatorii rutieri solicitã recuperarea accizei de la data de 1 octombrie 2017 și nu de la data publicãrii în Monitorul Oficial a Ordonanței de Urgențã a Guvernului nr. 25/2018.