În contextul unei crize tot mai acute de șoferi profesioniști cu care se confruntă România și statele UE, UNTRR solicită Guvernului și Parlamentului alocarea unui buget în anul 2019 pentru formarea/reconversia profesională a 20.000 de șoferi profesioniști, în contextul acutizării crizei de șoferi cu care se confruntă transportatorii rutieri români.
Transportatorii solicită Guvernului și Parlamentului României alocarea unui buget în anul 2019 pentru formarea/reconversia profesională a forței de muncă disponibile pentru exercitarea profesiei de șofer profesionist, în condițiile în care cererea de forță de muncă calificată în transporturile rutiere internaționale este în continuă creștere, atât în România cât și în UE, iar transportatorii rutieri români se confruntă cu o lipsă de șoferi profesioniști, având camioane care nu mai pot fi operate din lipsa șoferilor calificați disponibili în piață.
În acest sens, UNTRR solicită Guvernului și Parlamentului alocarea unui buget în anul 2019 pentru formarea/reconversia profesională a forței de muncă disponibile pentru exercitarea profesiei de șofer profesionist, respectiv a unei forțe de muncă de 20.000 lucrători, prin emiterea unei hotărâri care să asigure cadrul legal de finanțare a formării profesionale necesare pentru a compensa lipsa acută de șoferi profesioniști cu care se confruntă sectorul transporturilor rutiere, în vederea creșterii competitivității firmelor românești de transport rutier de marfă și persoane.
Costul estimat de reconversie profesională a șoferilor profesioniști este de aproximativ 10.000 lei/persoană, care include permis de conducere categoria C+E, atestat conducător auto transport marfă (CPC), examinări medicale și psihologice, cardul tahograf.
La nivel european, state precum Ungaria au aplicat măsuri similare, guvernul maghiar realizând cu succes un cadru reglementat pentru reconversie profesională de formare a șoferilor profesioniști, astfel atenuând la nivel național criza de forță de muncă în acest sector industrial.
Transportatorii români au nevoie de soluții urgente și eficiente la această criză acută de șoferi profesioniști, astfel încât industria românească de transport rutier să poată continua să opereze în parametri optimi și eficienți, în condițiile în care, transportul rutier este principalul contributor la exportul de servicii al României, cu o contribuție de peste 4,75 miliarde euro la exportul de servicii al României. În prezent, România are un deficit de 45.000 de șoferi profesioniști.