De azi se schimbă rovinieta: Noile prețuri și perioade pentru taxă. Plata prin SMS – suspendată

Taxa pentru folosirea rețelei de autostrăzi și drumuri naționale – denumită rovinietă – este modificată începând de astăzi. Mai exact apar noi perioade de valabilitate și noi prețuri, iar Compania de Drumuri anunță și unele restricții în ceea ce privește procurarea noilor roviniete până la adaptarea sistemului informatic la noile caracteristici.

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul care introduce noua rovinietă „TollRO” care va fi plătită în funcţie de distanţă şi de norma de poluare, iar măsurile intră în vigoare din 2026 

Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege privind aplicarea unor tarife rutiere pe reţeaua de drumuri naţionale din România. Măsurile intră în vigoare de la 1 ianuarie 2026 fiind aplicabile tuturor categoriilor de vehicule înmatriculate, cele pentru transportul de persoane, transportul de marfă cu masă totală maximă autorizată mai mică sau egală cu 3,5 tone. Rovinieta va fi aplicată în funcţie de categoria vehiculului, clasa de emisii poluante (EURO), durata de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, iar durata de utilizare va cuprinde dura de parcurs, cât şi cea de staţionare. Conform propunerii legislative, vehiculele de transport mixt se asimilează, din punct de vedere al tarifului de utilizare, cu vehiculele de transport marfă. Legea merge la promulgare.

Noua rovinietă „TollRO” va fi plătită în funcţie de distanţă şi de norma de poluare. Măsurile intră în vigoare din 2026

Guvernul a aprobat, joi, un proiect de lege privind aplicarea unor tarife rutiere pe reţeaua de drumuri naţionale din România şi care intră în vigoare de la 1 ianuarie 2026 fiind aplicabil tuturor categoriilor de vehicule înmatriculate, cele pentru transportul de persoane, transportul de marfă cu masă totală maximă autorizată mai mică sau egală cu 3,5 tone. Rovinieta va fi aplicată în funcţie de categoria vehiculului, clasa de emisii poluante (EURO), durata de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, iar durata de utilizare va cuprinde dura de parcurs, cât şi cea de staţionare. Conform propunerii legislative, vehiculele de transport mixt se asimilează, din punct de vedere al tarifului de utilizare, cu vehiculele de transport marfă.

Proiectul privind modul în care se va plăti rovinieta din anul 2026 este în dezbatere publică la Ministerul Transporturilor

Un proiect de lege privind aplicarea unor tarife rutiere pe reţeaua de drumuri naţionale din România a fost publicat pe portalul web al Ministerului Transporturilor, dezbaterea publică privind propunerea de act normativ fiind programată pentru marţi, 23 mai. Conform proiectului, începând de la 1 ianuarie 2026, rovinieta se va aplica autovehiculelor de transport persoane şi marfă, în funcţie de categoria vehiculului, clasa de emisii poluante (EURO) dar şi de durata de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România.

Amenzile pentru lipsa rovinietei valabile au fost majorate

Cuantumul amenzilor contravenționale pentru lipsa rovinietei valabile în cazul transportatorilor crește de astăzi cu 10%. Noua lege introduce și în cazul autoturismelor o amendă minimă de 275 lei și una maximă de 550 lei, pentru lipsa rovinietei valabile. Astfel, cuantumul amenzii contravenționale pentru vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mare de 3,5 tone și mai mică sau egală cu 7,5 tone va fi de minimum 1.550 de lei și de maximum 3.100 de lei.

Guvernul a aprobat creşterea nivelului amenzilor pentru şoferii care nu plătesc rovinietă

Guvernul a aprobat, sâmbătă, majorarea cuantumului amenzilor plătite de şoferii care folosesc reţeaua de drumuri naţionale şi nu achită rovinieta. Nivelul sancţiunilor rămăsese acelaşi din anul 2010, deşi cuantumul vinietei a crescut cu 20 de procente. Statisticile arată că, prin comparaţie cu procesele verbale încheiate pentru neplata rovinietei în anul 2015, anul trecut numărul contravenţiilor legate de acest aspect s-a dublat.

Cele mai rapide soluții pentru a plăti Rovinieta și Taxa Pod Fetești

Transportatorii mici și mari sunt mereu în căutare de soluții pentru a plăti rovinieta și alte taxe de drum. De aceea, pentru a evita cozile neplăcute și alte probleme vă propunem soluții rapide și la îndemâna oricui de a achita rovinieta. Această achiziție se poate face foarte simplu prin comanda online pe siteul e-rovinieta.ro, siteul taxa-pod-fetesti.ro sau pe aplicațiile cu același nume ce pot fi găsite pe AppStore sau Google Play.

2 noi puncte fixe de control valabilitate rovinietă

Începând de marţi, 25.08.2020, vor fi puse în funcţiune pe reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi din România 2 noi puncte fixe de control valabilitate rovinietă, prin intermediul căroră vor fi înregistrate vehiculele care circulă fără achitarea corespunzatoare a tarifului de utilizare (rovinieta), în vederea sancţionării cu amenda contravenţională, conform prevederilor OG 15/2002 cu modificările şi completările ulterioare.