Renault Trucks, cel mai important producător european de camioane în Algeria, cu o cotă de aproape 40% din piața de vehicule europene cu o masă de 16 tone, a început construcția fabricii de asamblare SOPROVI, din Meftah. Pentru a se conforma regulamentelor algeriene, vehiculele din gamele C și K pentru această piață vor fi, de acum înainte, asamblate local.
Renault Trucks și Algeria se bucură, de multă vreme, de o strânsă legătură. În 1958, Berliet a început să-și producă vehiculele GLR în Rouiba și, de atunci până în prezent, Berliet Trucks, urmat de Renault Trucks, nu au părăsit niciodată Algeria. Constructorul joacă acolo, în prezent, un rol important, cu o cotă de 40% din piața vehiculelor de 16 t. Renault Trucks Algeria și rețeaua sa dispun de un personal de aproximativ 600 de angajați.
Pentru a se conforma noilor reglementări algeriene, vehiculele destinate acestei piețe vor fi, acum, asamblate pe plan local. Renault Trucks și Grupul BSF Soukari au semnat, astfel, în august 2016, un acord pentru fondarea unui joint-venture, iar construcția noii fabrici a început în luna ianuarie a anului 2017.
Întinzându-se pe o suprafață de 24,000 m², fabrica SOPROVI este construită în Meftah, în provincia Blida, în două etape, 1.000 de vehicule urmând a fi asamblate în 2018 și 2.000 în 2019, capacitatea de producție putând fi ajustată pentru a răspunde cerințelor pieței. Fabrica va crea aproximativ 500 de locuri de muncă, dintre care 200 directe, și va fi în special dedicată asamblării gamelor Renault Trucks C și K.
Acest nou centru de producție algerian confirmă angajamentul Renault Trucks față de piața algeriană și determinarea de a juca un rol pe termen lung în dezvoltarea economică și socială a acestei țări.