Spaţiile industriale şi logistice moderne ale României au ajuns la 4,72 milioane de metri pătraţi la sfârşitul primei jumătăţi a „anului pandemic”, în creştere cu 5% faţă de aceeaşi perioadă din 2019, potrivit unui raport al Colliers International, care arată că piaţa va depăşi 5 milioane de metri pătraţi la sfârşitul anului şi există încă loc de creştere.
”Spaţiile industriale şi logistice moderne ale României au ajuns la 4,72 milioane de metri pătraţi la sfârşitul primei jumătăţi a ‘anului pandemic’, în creştere cu 5% faţă de aceeaşi perioadă din 2019. Acestea reprezintă peste 9% din stocul celor mai mari 17 pieţe din Europa Centrală şi de Est (ECE) şi, dincolo de potenţialul să depăşească 5 milioane de metri pătraţi până la sfârşitul anului 2020, există încă un spaţiu semnificativ pentru creştere”, potrivit raportului exCEEding Borders al Colliers International.
Stocul de spaţii industriale şi logistice moderne din România a crescut de trei ori începând cu 2015, dar există încă un decalaj semnificativ între România şi alte pieţe din Europa Centrală şi de Est. În Republica Cehă, spaţiile industriale şi logistice moderne se situează la aproximativ 9 milioane de metri pătraţi, în timp ce în Polonia sunt în jur de 19,6 milioane de metri pătraţi.
Aceasta înseamnă că stocul modern de depozite din România pe cap de locuitor este de patru ori sub cel din Cehia şi de 2 ori sub cel din Polonia.
”Piaţa industrială şi logistică românească a fost probabil una dintre cele mai dinamice din Europa, deşi a crescut de la un nivel destul de mic. Pe termen mai lung, relativa sub-livrare de spaţii industriale şi logistice din România, pe cap de locuitor, susţine o creştere puternică în deceniul următor. În ceea ce priveşte a doua jumătate a acestui an, se aşteaptă ca cererea, gradul de neocupare şi ratele de închiriere să rămână stabile. O creştere a gradului de neocupare a depozitelor ar putea fi observată pe piaţa din Bucureşti, oferind mai multe opţiuni pentru chiriaşii activi pe această piaţă, atât în ceea ce priveşte chiriile, cât şi locaţiile”, spune Laurenţiu Duică, partner & head of Industrial Agency la Colliers International.
Aproximativ 120.000 de metri pătraţi de noi spaţii industriale şi logistice moderne se estimează că au fost livrate în primul semestru al lui 2020 în toată România, ceea ce a reprezentat o scădere faţă de aceeaşi perioadă din 2019, când dezvoltatorii au livrat 300.000 de metri pătraţi. Dar a doua jumătate a anului este văzută a fi mult mai activă, cu aproape 300.000 de metri pătraţi în livrări noi preconizate, cu peste 60% situate la periferia Bucureştiului.
Volumul total al depozitelor închiriate din România la sfârşitul lunii iunie a ajuns la 250.000 de metri pătraţi de spaţii logistice şi industriale, contractele noi fiind dominante, în proporţie de 81%. Bucureştiul a reprezentat 35% din volumul total al spaţiilor închiriate, respectiv 87.500 de metri pătraţi, iar cea mai mare pondere a tranzacţiilor au fost contracte noi şi renegocieri, care au constituit 55% şi, respectiv, 37%.
”Structura chiriaşilor în ceea ce priveşte sectoarele de pe piaţa românească a fost dominată de sectorul retail / FMCG, care a generat 50% din toate contractele, în timp ce în Bucureşti cererea a fost dominată de 3PL / logistică (35%) şi producţie uşoară (33%). Noile spaţii logistice ale Profi din Timişoara şi Craiova au reprezentat cele mai importante tranzacţii, acoperind 115.500 de metri pătraţi”, arată raportul.
Chiriile pentru spaţiile de depozitare clasa A din locaţiile importante au rămas în general stabile în acest an, între 3,8-3,9 euro pe metru pătrat pentru spaţiile industriale şi logistice din jurul Bucureştiului şi în jur de 3,7-3,9 euro pe metru pătrat pentru spaţii din alte hub-uri din ţară. Spre comparaţie, în zona Varşovia, Sofia sau Budapesta chiriile se ridică la 5 euro pe metru pătrat. Duratele medii de închiriere în România sunt de 3-5 ani în cazul spaţiilor de logistică şi de 5-7 ani în cazul producţiei.
Consultanţii Colliers International observă că, pe fondul pandemiei, stimulentele sunt mai mari, dezvoltatorii oferind anual chiriaşilor mai multe luni fără plata chiriei decât anterior. ”De asemenea, chiriaşii pot avea acces anticipat la proprietate cu 1-2 luni înainte. Altminteri, rata de neocupare se situează confortabil în zone cu o singură cifră, în jurul valorilor de 7-8%, şi nu s-a observat nicio schimbare importantă pe fondul epidemiei de Covid-19”, spun consultanţii.
În Europa Centrală şi de Est (CEE), raportul Colliers International arată că unele dintre provocările cheie din acest sector includ disponibilitatea de terenuri şi proprietăţi în locaţii care îndeplinesc atât cerinţele dezvoltatorilor, cât şi ale utilizatorilor finali, împreună cu disponibilitatea şi fiabilitatea utilităţilor, conectivitatea la infrastructura de transport, disponibilitatea şi abilităţile forţei de muncă şi accesul la stimulente pentru investiţii.
Pieţele imobiliare industriale şi logistice din regiunea CEE-17 sunt toate în diferite stadii de maturitate, atât în ceea ce priveşte dimensiunea, cât şi ritmul de dezvoltare. Suprafaţa totală a stocurilor moderne industriale şi logistice (I&L) din CEE-17 depăşeşte cu mult 50 de milioane de metri pătraţi în total. Din acest volum total de spaţii de depozitare, disponibilitatea actuală poate fi clasificată ca fiind scăzută, majoritatea pieţelor înregistrând rate de neocupare sub 5%.