Producătorul german de echipamente şi componente auto Schaeffler nu dorește să preia divizia auto a grupul Continental

Producătorul german de echipamente şi componente auto Schaeffler AG nu este interesat de preluarea diviziei auto a grupului german Continental AG, a afirmat marţi directorul general Klaus Rosenfeld pentru publicaţia Handelsblatt, adăugând că firma “are complet alte priorităţi, transmite Reuters.

Luni, producătorul german de componente auto şi anvelope Continental informase că explorează o scindare şi apoi o listare a diviziei auto la Bursa de la Frankfurt. De câţiva ani divizia se confruntă cu o profitabilitate scăzută.

Marţi, Schaeffler a raportat un declin de aproape 30% al profitului în trimestrul doi din 2024, pe fondul rezultatelor mai slabe din Europa şi China.

Schaeffler este afectat de încetinirea industriei pe plan mondial şi a precizat că cererea slabă din industria europeană în trimestrul doi din 2024 şi majorarea concurenţei din China au afectat profitul companiei.

Europa este cea mai mare piaţă a Schaeffler, fiind responsabilă pentru aproximativ 45% din vânzările sale anul trecut.

Related posts