Preţul camioanelor fără emisii poluante trebuie să se reducă la jumătate pentru ca acestea să devină o alternativă accesibilă la modelele echipate cu un motor pe motorină, un pas necesar pentru atingerea obiectivelor climatice ale Uniunii Europene, arată un studiu publicat miercuri de firma de consultanţă McKinsey, informează Reuters.
În prezent, mai puţin de 2% din toate vehiculele de mare tonaj din UE sunt echipate cu un motor electric sau pe bază de hidrogen. Pentru atingerea obiectivelor blocului comunitar în materie de reducere a emisiilor poluante, ponderea acestor camioane ar trebui să ajungă la 40% din vânzările de noi camioane în 2030, arată un studiu publicat de McKinsey în avanpremiera salonului de camioane IAA Transportation 2024, care va avea loc la Hanovra (Germania).
Costurile actuale de producţie pentru un camion electric sunt de 2,5 până la 3 ori mai mari decât pentru un camion diesel, se precizează în studiul menţionat, şi în condiţiile în care firmele de logistică nu sunt dispuse să accepte costuri mai mari pentru transportul de marfă fără emisii poluante, obiectivul impus de UE rămâne unul îndepărtat.
Pentru a depăşi această problemă, preţul pentru camioanele noi electrice ar trebui să fie cu maxim 30% mai mare decât cel al modelelor diesel, estimează McKinsey, ceea ce ar necesita un salt tehnologic în materie de baterii.
De asemenea, pentru implementare cu succes a strategiei UE de reducere a emisiilor de CO2, ar fi nevoie şi de o reducere cu 25% a costurilor de încărcare, arată studiul McKinsey, cu 900.000 de puncte private de încărcare instalate în Europa până în 2035, ceea ce ar necesita investiţii de aproximativ 20 de miliarde dolari.
Producătorii chinezi reprezintă o altă provocare pentru constructorii europeni de camioane, deoarece oferă produse competitive la costuri mai mici. Producătorii chinezi au câştigat deja o cotă de 20% pe piaţa de autobuze.
„Nu cred că este imposibil ca acest lucru să se întâmple cu adevărat cu camioanele electrice, în timp” a spus Anna Herlt, responsabilă pentru piaţa vehiculelor comerciale la McKinsey şi co-autoarea studiului.