Minibusul VW Multivan, lansat în a șaptea generație se confruntă cu o primă problemă tehnică, semnalată de autoritățile federale de transport din Germania. Cei de la KBA au anunțat o rechemare pentru posibile defecțiuni ale airbagurilor.
Aproape 8.000 de exemplare ale VW Multivan, produse între 2020 și 2022, vor fi rechemate la nivel global pentru verificarea unor posibile defecțiuni ale airbag-urilor pentru cap. Acestea ar putea să fie greșit montate și să funcționeze cu erori în caz de accident. Aceleași airbaguri ar putea avea un montaj defectuos al cablajului care le conectează cu restul rețelei electrice a mașinii. KBA spune că nu este exclus riscul de accident, în cazul unei proaste funcționări.
La intrarea în service, vehiculul va fi verificat la nivelul airbagurilor, pentru ca sistemul de prindere și cablajul electric să fie în regulă. Dacă este cazul, cele două sisteme vor fi reparate sau înlocuite. Acțiunea de rechemare a fost transmisă în sistemul european Rapex, al Uniunii Europene, care precizează că „din cauza unei erori de asamblare, airbag-urile pentru cap pot avea un efect de protecție redus. Riscul de rănire este crescut. Mai mult, cablajul de cablu așezat incorect poate duce la deteriorarea izolației unui fir care poate provoca un scurtcircuit dacă acesta intră în contact cu caroseria mașinii, crescând riscul de incendiu”. Site-ul UE mai explică faptul că „produsul nu respectă Regulamentul privind omologarea și supravegherea pieței autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și a sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate acestor vehicule”. Rechemarea va avea loc în mai multe țări, acolo unde modelul a fost vândut până acum.