Ministerul Mediului a lansat joi Programul microbuze electrice pentru transportul elevilor, bugetul alocat acestuia fiind de 300 milioane lei, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, ministrul Mediului, Mircea Fechet.
“Lansăm astăzi, în premieră, Programul microbuze electrice pentru transportul elevilor. Este unul dintre programele finanţate de către minister prin care încercăm să atenuăm impactul schimbărilor climatice, să asigurăm un aer mai curat, să participăm la decarbonizarea sectorului de transport şi să reducem emisiile de gaze cu efecte seră. Ne încadrăm şi cu acest program în tendinţa europeană privind mobilitatea durabilă. Acest program vine în completarea programului Rabla clasic, în completarea programului Rabla plus şi, mai nou, Rabla local. Practic, va asigura transportul elevilor spre şcoală şi înapoi către locuinţele lor, urmărind practic să transforme comunităţile noastre în unele din ce în ce mai verzi. Bugetul alocat acestui program, finanţat exclusiv din Fondul pentru Mediu, este de 300 de milioane de lei. Nu vom finanţa doar microbuze electrice, ci vom finanţa şi infrastructura aferentă acestora. Mă refer la infrastructura de încărcare. Practic, pentru fiecare microbuz achiziţionat vom putea finanţa şi o staţie de încărcare electrică, pentru că bineînţeles nu e suficient doar să ai mijloace de transport electrice, mai trebuie să ai şi unde să le încarci”, a spus Mircea Fechet.
Conform ministrului, beneficiarii acestui program vor fi reprezentaţi de consiliile judeţene din România, precum şi de sub-diviziunile administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti. Suma pe care fiecare unitate administrativ-teritorial o poate primi se referă la numărul de elevi de pe raza UAT-lui respectiv.
“Pentru UAT-uri cu mai puţin de 40.000 de elevi finanţăm maximum 7 milioane de lei, între 40.000 şi 60.000 finanţăm maximum 15 milioane de lei şi pentru UAT-uri cu un număr mai mare de 60.000 de elevi putem finanţa o valoare maximă de 25 de milioane de lei. Finanţarea este integrală. Cu alte cuvinte, UAT-ul nu va trebui să pună niciun leu la această aplicaţie. Vom finanţa, aşa cum am spus mai devreme, microbuze electrice, microbuze plug-in hybrid, precum şi cele alimentate cu GNC (gaz natural comprimat – GNC – n.r.). De asemenea, vom putea finanţa staţii de reîncărcare. Este important de precizat faptul că în limita a 1% din valoarea proiectului putem finanţa şi cheltuieli de asistenţă tehnică şi de consultanţă, la fel cum vom finanţa şi TVA aferentă achiziţiei acestor autovehicule, în condiţiile în care aceasta nu este recuperabilă sau rambursabilă sau compensată prin orice alte mijloace potrivit prevederilor legale”, a precizat Mircea Fechet.
Ministrul Mediului a spus că prin acest program vor fi finanţate microbuze aparţinând categoriei M2 şi M3, adică electrice, plug-in hybrid şi GNC. Cele electrice trebuie să aibă o autonomie de minimum 200 de km iar cele plug-in hybrid ar trebui să aibă o autonomie de minimum 50 de km pentru puterea electrică. De asemenea, aceste autovehicule ar trebui să deţină omologare CEE, precum şi carte de identitate eliberată de Registru Auto Român. De asemenea, este necesar ca autovehiculele să îndeplinească cerinţele legate de accesibilitate pentru persoanele cu mobilitate redusă şi să fie noi.
“Programul va începe efectiv la data de 8 septembrie. Până atunci, consiliile judeţene împreună cu autorităţile publice locale ar trebui să pregătească documentaţiile de finanţare. Va fi deschis timp de două luni, între 8 septembrie şi 8 noiembrie, şi, aşa cum spuneam mai devreme, depinde foarte mult ce cumpărăm. Dacă ne referim la autobuze electrice, acestea au o valoare mai mare. Un astfel de microbuz exclusiv electric poate să depăşească valoarea de 1.000.000 lei. Cu alte cuvinte, 300 de milioane de lei ar putea să finanţeze sub 300 de astfel de microbuze. În acelaşi timp, în măsura în care se vor achiziţiona alte tipuri de autovehicule din gama acelor plug-in hybrid sau GNC, preţul acestora va fi mai mic. Costul unei staţii de încărcare îl cunoaştem, e undeva la 6.000 lei pentru fiecare punct de încărcare. Cu alte cuvinte, contează mult ce vor decide autorităţile locale să finanţeze. Şi aş mai menţiona un singur lucru în măsura în care programul se va dovedi unul atractiv şi în măsura în care vor exista mai multe cereri decât posibilitatea de finanţare, cu siguranţă că putem să extindem pe de o parte perioada alocată finanţării, la fel cum putem să deschidem noi sesiuni de finanţare sau să mărim suma suma alocată. Este pentru prima oară când finanţăm aşa ceva şi în funcţie de atractivitatea acestui program ne vom calibra în viitor”, a afirmat ministrul Mediului.
Întrebat de jurnalişti când vor fi puse în funcţiune aceste microbuze, ministrul Mediului a precizat că, în funcţie de timpul de livrare, acestea ar putea fi văzute în prima parte a anului viitor.
Totodată, Mircea Fechet a declarat că Ministerul Mediului va aloca în anul şcolar următor 100 de milioane de euro pentru activităţile pe care elevii din România le vor desfăşura în cadrul Săptămânii verzi.
“Cu alte cuvinte, fie că vorbim despre activităţi de conştientizare, de ecologizare, de vizite în parcuri naţionale sau în arii naturale protejate, aceste activităţi pe care elevii le vor efectua vor putea fi finanţate din sumele alocate de către Ministerul Mediului. Este important până la urmă să fie şi în natură şi să vadă cu ochii lor ce avem de făcut mai departe”, a spus Mircea Fechet.