Iveco este lider în primele 8 luni ale acestui an în segmentul din care face parte Daily

IVECO România raportează rezultate solide în toate segmentele de piață, pentru primele opt luni ale anului 2024, evidențiindu-se printr-o performanță remarcabilă în segmentul Light, unde a obținut o cotă de piață de 26,5%. Compania și-a atins obiectivele propuse, menținându-se lider pe piața vehiculelor comerciale ușoare (gama 3,5-7,49 t) pentru al șaselea an consecutiv.

IVECO România își consolidează poziția de lider de piață în segmentul Light (gama de 3,5 tone – 7,49 tone), cu o cotă de piață de 26,5% la sfârșitul lunii august 2024. Aceasta reprezintă o creștere de 1,7% față de aceeași perioadă a anului precedent. De la începutul anului, obiectivul principal al IVECO a fost să mențină poziția de lider pentru al șaselea an consecutiv. Piața vehiculelor comerciale ușoare (gama 3,5-7,49t) a atins cel mai înalt nivel din 2019, până în prezent.

În primele 8 luni ale anului 2024, segmentarea pieței vehiculelor comerciale ușoare din România indică preferințele clare pentru anumite categorii de vehicule. Conform datelor disponibile raportate de DGPCI, categoria vehiculelor de tip furgon a dominat piața, cu o pondere de 40,7%, urmată de șasiurile cu prelată, care au atins o pondere de 15,8%. Șasiurile carosate cu box cu temperatură controlată și cele destinate construcțiilor au înregistrat ponderi de 7,5%, respectiv 12,6%. În acest context, IVECO România s-a evidențiat printr-o pondere e 24% din totalul vânzărilor pentru categoria Light pentru șasiurile cu prelată, urmată de 20,4% pentru șasiurile echipate cu benă basculabilă sau obloane rabatabile (specifice lucrărilor edilitare), 18,2% pentru cele echipate cu box temperatură controlată și 15,3% pentru vehiculele de tip furgon.

„Ne bucură faptul că după primele opt luni ale anului ne-am atins obiectivele setate la finele anului trecut, adică să ajungem să dominăm piața vehiculelor comerciale și să ne menținem ritmul de creștere” – a declarat Andrei Gagea, Country Manager, IVECO România.

În primele opt luni ale anului 2024, piața vehiculelor comerciale medii și grele (segmentul Medium & Heavy) a stagnat față de aceeași perioadă a anului precedent, dar trendul pieței este unul ascendent în ultimii 3 ani. La nivel de segmentare, piața a arătat o preferință predominantă pentru tractoare, care au reprezentat 74,3% din totalul pieței. În schimb, segmentul vehiculelor pentru construcții (incluzând basculante, betoniere și vehicule cu cârlig ridicător) a cunoscut o creștere semnificativă, ajungând la o pondere de 14,7%, în creștere de la 11,5% în aceeași perioadă a anului 2023. În ceea ce privește vehiculele destinate municipalităților, cum ar fi vehiculele de tip autogunoieră, acestea au înregistrat o ușoară scădere procentuală, de la 3,5% la 3,2%.

În ceea ce privește IVECO, vehiculele de tip autotractor au înregistrat o pondere de 54,5% din totalul vânzărilor, în timp ce autocamioanele pentru construcții reprezintă 22,8%, față de 15,8% în aceeași perioadă a anului anterior. Cu o cotă de piață de 8,3% pe segmentul Medium și Heavy. IVECO a reușit să își consolideze prezența în acest sector, menținându-se competitivă într-un context de piață în continuă schimbare. Această performanță reflectă atât flexibilitatea strategică a companiei, cât și orientarea sa către segmentele cu potențial de creștere, adaptându-se rapid la noile dinamici ale cererii și preferințelor clienților. Începând din această lună, noile vehicule IVECO MY 24, din gamele Light și Heavy, vor ajunge în România și vor putea fi văzute în premieră în cadrul mai multor evenimente la care dealerii IVECO vor participa.

Related posts