Cifra de afaceri din comerţul cu autovehicule a crescut cu 9,8%, ca serie brută, în ianuarie, faţă de aceeaşi perioadă din 2021, în timp ce activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei s-a majorat cu 39,4%, relevă datele publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Astfel, volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, în luna ianuarie 2022, comparativ cu luna ianuarie 2021, a înregistrat o creştere cu 9,8%, datorită creşterilor înregistrate la comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+11,4%), comerţul cu autovehicule (+10,8%) şi la activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (+4,7%). Comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente, întreţinerea şi repararea motocicletelor a scăzut cu 0,8%.
Volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna ianuarie 2022, a înregistrat o creştere cu 3,7% faţă de luna ianuarie 2021.
Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în luna ianuarie 2022, a înregistrat o cifră de afaceri cu 39,4% mai mare comparativ cu luna ianuarie 2021, datorită creşterilor înregistrate la activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+43,2%), activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (+40,1%), activităţile agenţiilor turistice şi turoperatorilor (+21,8%), serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (+19,7%) şi la activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (+13,9%).
Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna ianuarie 2022, a crescut cu 51,1%, comparativ cu luna ianuarie 2021.
De asemenea, datele INS arată că volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, în ianuarie 2022, comparativ cu luna precedentă, a înregistrat o scădere cu 19,2%, ca urmare a scăderilor înregistrate la comerţul cu autovehicule (-22,3%), activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (-17,7%), comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (-14,8%) şi la comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente, întreţinerea şi repararea motocicletelor (-9,2%).
Volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna ianuarie 2022, comparativ cu luna precedentă, a înregistrat o creştere cu 1,2%.
În ceea ce priveşte serviciile de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în luna ianuarie 2022, faţă de luna precedentă, volumul cifrei de afaceri a înregistrat o scădere cu 12,1%, ca urmare a scăderilor înregistrate la activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (-39,4%), activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (-24,8%), activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (-24,6%), activităţile hotelurilor şi restaurantelor (-2,4%) şi la serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (-1,2%).
Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna ianuarie 2022, faţă de luna precedentă, a înregistrat o scădere cu 2,5%.