Lungul drum spre autostradă: după ani cu o medie de 10 kilometri noi de autostradă anual, ambiţiile actuale sunt de zece ori mai mari, potrivit declaraților oficiale.
În 2023, România va ajunge la impresionanta bornă de 1.000 de kilometri de autostradă. Acum 25 de ani, la nivel naţional erau 113 kilometri, dar acel tronson între Bucureşti şi Piteşti era în realitate construit înainte de 1989.
Sorin Grindeanu, actualul ministru al transporturilor, promite că în 2023 şi 2024 vom avea câte 100 de kilometri noi de autostradă pe an. Media din ultimii 10 ani a fost de circa 10 kilometri de autostrăzi daţi în folosinţă în fiecare an.
Reţeaua rutieră a României numără în acest moment circa 86.000 de kilometri de drumuri, dintre care autostrăzile reprezintă circa 5%. Autostrada Moldovei este proiectul cel mai aşteptat şi poveştile par să devină realitate în cazul ei.
113 km de autostradă avea România în 1998 şi mulţi ani a rămas doar cu acel tronson din A1 care lega Bucureştiul de Piteşti.
332 km de autostradă în 2010 – şoselele de mare viteză fiind construite în ritm de „melc”, deşi tot mediul de business striga după autostrăzi.
990 km de autostradă avea România la final de 2022 – oraşele din vestul ţării Deva, Timişoara şi Arad fiind cel mai bine conectate cu Vestul.