Cefin Trucks încheie cea de a II-a Ediție a Ford Trucks Best Driver Challange – competiție organizată pentru a pune în valoare aptitudinile șoferilor Ford Trucks precum și performanțele vehiculelelor comerciale grele Ford. Ediția s-a derulat în perioada 17 Septembrie – 17 Octombrie 2018 și a inclus două categorii de participare: Transport și Construcții.
În cadrul competiției s-au înscris 79 de concurenți, soferi de vehicule comerciale Ford Trucks, criteriul de departajare a fost punctajul obținut prin sistemul ViaSat, punctaj care ia în considerare stilul de condus și consumul mediu de combustibil / kilometru obținut în perioada concursului.
Monitorizarea rezultatelor obținute în concurs s-a făcut prin intermediul Via Track – soluția profesională de monitorizare și management a flotelor auto prin GPS, sistem oferit de ViaSat, unul dintre partenerii strategici Cefin Trucks.
“Costurile asociate parcului auto sunt o componentă importantă într-o companie cu specific de transport de marfă, costurile cu combustibilul și întreținerea mașinii deținând o mare pondere în cheltuilelile companiei. Printre soluțiile de optimizare ale acestor costuri se numără și adaptarea stilul de condus al șoferilor la condițiile de drum, la tipul de încărcătura transportată și la genul de activitate pe care o întreprinde.” declară Stefano Albarosa, CEO Cefin Trucks.
“Una dintre modalitățile de îmbunatățire a stilului de condus este motivarea soferilor prin premierea celor mai bune rezultate, obiectiv pe care ni l-am propus și noi în cadrul competiției Ford Trucks Best Driver. Edițiile derulate până în prezent au demonstrat că acest proiect participă la optimizarea stilului de condus, motivarea angajatilor, reducerea costurilor și în final contribuie la eficientizarea activității firmelor de transport.” mai adaugă domnul Alabarosa
“Aplicația ViaTrack, sistem de monitorizare folosit în cadrul competitiei Ford Trucks Best Driver, permite monitorizarea și aprecierea stilului de condus ținând cont de multiple criterii, si oferă rapoarte complexe cu privire la consumul de carburant. Pornind de la aceste informații, firmele de transport pot instrui șoferii în vederea optimizarii stilul de condus, indicându-le exact ce parametri pot fi îmbunătățiți și pot monitoriza cu un înalt grad de acuratețe activitatea fiecărui vehicul din flota.” declară doamna Cati Mocanu, Director General Viasat Systems.
Toate informațiile cu privire la utilizarea vehiculelelor, costurile asociate și solutiile de optimizare a stilului de condus pot fi accesate prin sistemul de Managament de Flote ViaTrack pe care Ford Truck îl pune gratuit la dispoziția clienților săi timp 2 ani.
Competiția Ford Trucks Best Driver se derulează în condițiile de utilizare de zi cu zi ale vehiculelor, concursul nu implică nici o modificare a programului obișnuit de lucru al soferilor ci doar eficientizarea stilului de condus. În aceste condiții, pe parcursul celei de a doua ediții reducerile de consum mediu de combustibil observate au fost de până la 10% față de luna anterioară.
Printre primii clasați ai celei de a doua Ediții Ford Trucks Best Driver s-au înregistrat consumuri medii, pentru întreaga perioadă de competiție, de 26.62 litri / 100 KM pentru Categoria Transport și 33.58 pentru categoria Construcții.
Premiile puse în concurs au fost vouchere cadou în valoare de 500 de Euro pentru primii 5 clasați la categoria Transport și primii 5 clasați la categoria Transport.