Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) împreună cu asociații de transport rutier de marfă și persoane, logistică, camere de comerț și confederații patronale din Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Grecia, Ungaria, Irlanda, Letonia, Lituania, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Spania, Marea Britanie au semnat o Declarație comună împotriva aplicării Directivei privind Detașarea Lucrătorilor (96/71/CE) care efectuează operațiuni de transport internațional în UE.
UNTRR împreună cu celelalte asociații semnatare ale Declarației comune nu sunt de acord cu propunerea Comisiei Europene pentru o Lex Specialis, care presupune ca transportul internațional (tranzit, transport bilateral și transport intracomunitar “cross-trade”) să fie subiect al Directivei privind Detașarea Lucrătorilor, și care intenționează să creeze numai o derogare marginală (varianta originală a Declarației comune o puteți consulta aici, traducerea în limba română aici .
Aplicarea directivei privind detașarea lucrătorilor la toate transporturile internaționale în care lucrători hipermobili traversează frontierele în fiecare zi contravine rațiunii directivei în sine, deoarece intenția a fost de a aplica regulile de detașare angajaților care lucrează luni sau ani pe teritoriul unui Stat Membru, altul decât statul în care șoferul lucrează în mod obișnuit. Regulile de detașare sunt astfel inaplicabile pentru angajații care lucrează la nivel de zile sau chiar ore în diferite state membre.
Totodată, aplicarea Directivei privind Detașarea Lucrătorilor nu va putea fi implementată datorită provocărilor administrative ridicate și complexe pe care le provoacă. Directiva va impune aplicarea numeroaselor legislații naționale la un salariu lunar – autoritățile de control și companiile vor trebui să lucreze cu până la 20 de legislații naționale diferite, în funcție de țările unde operează în fiecare lună, cu până la 50 de salarii minime diferite pe legislație, în funcție de vechimea șoferului, de camion, de mărfurile transportate etc.
În schimb, aplicarea Directivei privind Detașarea Lucrătorilor la transportul internațional nu ar asigura o Piață Unică mai puternică. Propunerea va diminua potențial creșterea în UE, deoarece va crește costurile operațiunilor de transport internațional și, astfel, va duce la o scădere a comerțului transfrontalier. Acest lucru ar slăbi piața unică și va afecta negativ situația financiară generală și ratele de ocupare a forței de muncă din UE.
Din aceste motive, UNTRR împreună cu celelalte asociații semnatare ale Declarației comune se opun aplicării Directivei privind Detașarea Lucrătorilor la operațiunile de transport rutier internațional și, prin urmare, îndeamnă Comisia Europeană să le excludă în mod explicit din domeniul de aplicare al Directivei.