Grupul auto german Daimler va investi în următorii ani 500 de milioane euro (573 de milioane de dolari) pentru a dezvolta camioane autonome, transmite Reuters.
Investiţiile vor duce la crearea a peste 200 de locuri de muncă, a anunţat producătorul auto german.
Decizia face parte din planul Daimler de a investi 2,6 miliarde euro în cercetare şi dezvoltare la divizia sa de camioane, în cadrul eforturilor de a produce camioane electrice de serie începând din 2021.
Vehiculele “Level 4” dezvoltate de Daimler vor fi complet autonome în majoritatea condiţiilor de trafic. Accentul va fi pus pe dezvoltarea de mobilitate electrică, conectivitate şi tehnologie de conducere autonomă pentru vehiculele comerciale.
În 2018, divizia de camioane a Daimler a înregistrat cele mai bune vânzări din istoria companiei. Conform datelor preliminare, livrările au depăşit 500.000 de unităţi în 2018, faţă de 470.700 în 2017.
Mercedes-Benz, principala marcă a grupului german, testează în prezent camioane electrice eActros cu o autonomie de până la 200 de kilometri.
Recent, Daimler a informat că până în 2020 Mercedes-Benz va testa camioane echipate cu 11 seturi de baterii şi două motoare pentru a vedea dacă vehiculele 100% electrice pot înlocui modelele cu motoare diesel. Cele două variante de camioane testate de Mercedes-Benz, cu o greutate de 18, respectiv 25 de tone, vor fi puse şi la dispoziţia unui grup test de clienţi în cursul acestui an.
Şi rivalii Daimler, inclusiv Tesla şi MAN, sunt într-o cursă pentru a lansa pe piaţă camioane electrice ca să răspundă tranziţiei de la combustibili fosili la vehicule ecologice şi pentru a reduce poluarea.