Dacia Dokker Stepway – utilitara-crossover

A treia mașină din gama Dacia care a primit versiunea Stepway a fost utilitara Dokker. AutoReport.ro a testat acest model și o recomandă ca una dintre cele mai convenabile mașini de familie de pe piață.
Dokker în varianta pentru transport persoane a ajuns să rivalizeze cu Lodgy pe segmentul mașinilor de familie, având ca avantaj accesul mai ușor la portbagaj și la locurile spate. Cu toate acestea, MPV-ul Dacia este mai lung și dă senzația că oferă mai mult spațiu interior.
Din punct de vedere al designului, partea față a celor două mașini este identică. În partea spate a primit două uși, iar în laterale are două uși culisante, caracteristică specifică vehiculelor utilitare.
Modelul special Stepway este echipat cu protecţii din plastic pentru aripile laterale, spoilere restilizate şi un interior care a primit detalii de culoare albastră (pe bord şi scaune).
Detaliile primite de versiunea specială sunt inspirate de crossovere, Europa fiind în acest moment invadată de vehicule de familie deghizate cu astfel de noi caracteristici.
Totodată, dotările standard includ un radio-CD cu Bluetooth, regulator/limitator de viteză, airbaguri frontale şi laterale pentru cei din faţă, aer condiţionat, geamuri electrice şi volan din piele (reglabil pe înălţime). Sistemul de navigaţie Media Nav este opţional şi costă 300 de euro plus 100 de euro pentru harta Europei.
Modelul este echipat cu motorul 1.5 dCi de 90 CP. Dokker este o mașină destul de stabilă și, datorită greutății scăzute și destul de sprintenă. La acest motor a fost cuplată o cutie manuală destul de bine etajată.
Jantele mai mari ajută modelul să stea mai bine pe șosea și în viraje, iar suspensia a rămas la fel de robustă și confortabilă la trecerea peste denivelări. În ceea ce privește siguranța, avem airbag-uri frontale și laterale, dar și ABS și ESP.
Dacia Dokker Stepway 1.5 dCi
0-100 km/h: 13,3 secunde
Viteza maximă: 163 km/h
Cilindree (cmc): 1.461
Putere (CP): 90 la 3.750 rpm
Cuplu maxim: 200 Nm la 1.750 rpm
L/l/î: 4.388 / 1.767 / 1.814
Masă proprie: 1.302 kg
Volum portbagaj (l): 800
Consum mediu: 5 l/100 km (urban)
Cutie de viteze: manuală, 5 trepte

POȚI CITI MAI MULTE TESTE AUTO PE AUTOREPORT

Related posts