Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) a chemat în judecată Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și a solicitat instanței anularea Normei 18/2022, demersul fiind motivat de faptul că, potrivit susținerilor reclamantului, prevederile noului act normativ vor genera dezechilibre majore în piața de asigurări RCA, cum ar fi scumpirea tarifelor RCA, restricționarea accesului consumatorilor la produse de asigurare și eliminarea de pe piață a unor societăți, printre care și membri ai COTAR.
Norma ASF 18/2022, adoptată în iunie 2022 și intrată în vigoare la începutul lunii septembrie, permite asigurătorilor să vândă direct, prin canalul online, aceeași poliță RCA la preț mai mic decât în cazul distribuției prin brokeri, unde se aplică un comision. Cu alte cuvinte, șoferii au posibilitatea de a achiziționa polițe de asigurare la tarife mai scăzute, primele estimări indicând o reducere cu până la 10% față de oferta standard, prin brokeri sau agenți. “Demersurile COTAR nu au vizat Norma 18/2022 în ansamblul său, ci doar prevederile regăsite la articolul 1, punctul 11, care vizează modalitatea de stabilire a tarifelor pentru polițele RCA. În opinia COTAR, aceste prevederi sunt vădit nelegale, întrucât contravin unor acte normative cu forță juridică superioară (Legea 132/2017 – n.r.), nu au la bază o minimă fundamentare și evaluare a impactului lor și vor genera dezechilibre majore în piața de asigurări RCA. Printre acestea se numără creșterea tarifelor RCA, restricționarea accesului consumatorilor la produse de asigurare și eliminarea de pe piață a unor operatori, printre care și membri ai COTAR. În calitate de asociație reprezentativă pentru mii de agenți economici direct afectați de aceste prevederi, COTAR are dreptul și îndatorirea de a proteja drepturile și interesele membrilor săi, inclusiv prin demersuri care să asigure aplicarea coerentă a legislației aplicabile în domeniul asigurărilor”, a transmis COTAR.
COTAR a cerut magistraților Curții de Apel București atât anularea Normei 18/2022, cât și suspendarea prevederilor acestui act normativ. “Acest ultim demers a fost formulat întrucât, din datele și informațiile deținute de COTAR, efectele nocive ale acestor prevederi (creșteri ale tarifelor, dificultăți ale consumatorilor în a încheia contracte RCA, etc.) au început deja să se producă, astfel că este necesară încetarea imediată a efectelor acestora, pentru a limita prejudiciile aduse membrilor COTAR și pieței de asigurări RCA, în general. Precizăm că Norma ASF 18/2022 conține prevederi care modifică Norma ASF 20/2017 privind asigurările auto din România. Prin urmare, în ipoteza admiterii cererii de anulare formulată de COTAR, ar urma să redevină aplicabile prevederile Normei ASF 20/2017, în forma anterioară intrării în vigoare a Normei ASF 18/2022”, mai spune COTAR. În replică, ASF a transmis că proiectul Normei ASF 18/2022 a fost supus procesului de consultare publică în perioada 23.03.2022 – 01.04.2022. Instituția susține că în perioada menționată COTAR a transmis o serie de observații cu privire la proiectul de act normativ, însă acestea nu se refereau la dispozițiile care modificau articolul 13 din Norma ASF 20/2017, contestate în instanță, ci vizau lipsa de folosință și introducerea constatării amiabile electronice. “Toate propunerile și observațiile primite au fost analizate de ASF, fiind incluse în materialul prezentat Consiliului ASF. COTAR nu a solicitat transmiterea, de către ASF, a unui răspuns cu privire la observațiile formulate”, a transmis ASF.