Ziua de 16 septembrie marchează începutul celei de a 19-a Săptămâni Europene a Mobilităţii, campania anuală a Comisiei Europene care promovează mobilitatea urbană curată şi durabilă, informează un comunicat de presă al executivului comunitar.
Pe parcursul evenimentului, între 16 şi 22 septembrie, mii de oraşe din peste 40 de ţări vor organiza activităţi care pun în prim-plan mobilitatea cu emisii zero. Acestea includ bine-cunoscuta zi fără maşini, când drumurile sunt închise traficului motorizat şi deschise persoanelor care merg pe jos, cu bicicleta, cu trotineta electrică etc.
“Anul acesta reprezintă o mare provocare pentru oraşele noastre. Dar pandemia ne-a demonstrat şi faptul că oamenii îşi doresc şi se aşteaptă ca oraşele noastre să devină mai sigure, mai curate şi mai accesibile tuturor. În cursul acestei săptămâni şi ulterior, oraşele noastre partenere din întreaga Europă ne vor demonstra cum ar putea arăta oraşele europene mai ecologice şi mai digitale”, a declarat comisarul european pentru transport, Adina Vălean.
În plus, în cooperare cu iniţiatorii campaniei, reţeaua europeană a forţelor de poliţie rutieră (ROADPOL) organizează o nouă campanie privind siguranţa rutieră – Zilele siguranţei rutiere ROADPOL. În data de 17 septembrie, forţele naţionale de poliţie vor înregistra numărul de decese cauzate de accidentele rutiere, cu scopul de a ajunge la zero decese în ziua respectivă.
Tema din acest an, “mobilitate cu emisii zero pentru toţi”, reflectă nu numai obiectivele ambiţioase ale Pactului verde european, şi anume un continent neutru din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon până în 2050, ci şi importanţa adesea neglijată a accesibilităţii la transportul cu emisii zero.