Șoferii vor avea obligația de a folosi în timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă și pe drumurile naționale (DN), nu doar pe autostrăzi sau drumuri naționale europene, prevede un proiect legislativ avizat în comisiile de specialitate ale deputaților și care urmează să primească votul final în Parlament.
De ce este important: În momentul de față, în țară, conducătorii autovehiculelor au obligația să foloseasca luminile de întâlnire sau pe cele de zi doar pe autostrăzi, pe drumurile expres și pe cele naționale europene (E).
Proiectul fusese respins de senatori în 2020, dar după ce anul trecut Guvernul a transmis aleșilor că susține inițiativa, acum proiectul a fost avizat în comisia de specialitate a deputaților, cu propunerea de a fi adoptat. În sprijinul măsurii, este adus argumentul că tot mai multe state europene prevăd, în legislația privind circulația pe drumurile publice, folosirea luminilor de întâlnire în afara localităților, indiferent de tipul drumului, urmărind prin aceasta reducerea semnificativă a numărul de accidente. De asemenea, se mai arată în motivarea proiectului, numărul de kilometri ai autostrăzilor, drumurilor expres și ai drumurilor naționale europene este mult prea mic în raport cu numărul total de kilometri de drumuri existente în țara noastră.
Prin urmare, noua formulare din Codul Rutier va stabili că: ”În circulația pe autostrăzi, pe drumurile expres, pe cele naționale europene (E) și pe cele naționale (DN) conducătorii de autovehicule și tractoare agricole sau forestiere sunt obligați să folosească și în timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă”.
”Prognozele arată că în 2025 numărul mediu al autovehiculelor care se vor deplasa pe drumurile naționale din România se va dubla, fapt care, fără o completare a legislației actuale, va determina ca numărul accidentelor să crească, ceea va duce atât la mărirea numărului de victime, cât și la afectarea întregii societăți, ridicându-se costurile socio-economice”, este încă o explicație pentru această măsură.