Volvo Trucks a dezvoltat un nou camion autonom, care poate crește semnificativ productivitatea pentru cultivatorii brazilieni de trestie de zahăr. Autocamionul, care este folosit pentru a transporta trestia de zahăr abia recoltată, este direcționat cu mare precizie pe câmp, pentru a evita distrugerea plantelor tinere, care vor forma recolta anului următor.
În prezent, se pierd aproximativ patru procente din recoltă, deoarece se trece cu autocamionul peste plantele tinere, iar solul este tasat de vehiculele aflate în mișcare. Asta se poate traduce prin zeci de mii de dolari pierduți la nivelul veniturilor realizate de fiecare autocamion într-un sezon.
În Maringá, la o oră de zbor la vest de São Paulo, Usina Santa Terezinha Group fabrică zahăr și etanol din recoltele proprii de trestie de zahăr. În ultimul sezon, care a înregistrat o creștere, terenurile imense ale companiei au jucat rolul de zonă de testare pentru camionul prototip produs de Volvo Trucks. Autocamionul a fost dezvoltat pentru a studia modul în care direcția automată face posibilă evitarea deteriorării solului și a culturilor, contribuind, astfel, la creşterea veniturilor. Potențialul de obținere a unor recolte mai mari este semnificativ – de până la zece tone la hectar pe an.
„Cu ajutorul soluției Volvo Trucks, putem crește productivitatea nu doar la nivelul unei singure culturi, ci pentru întregul ciclu de producție a fabricii de trestie de zahăr, care durează cinci, până la șase ani”, explică directorul de finanțe și achiziții de la Santa Terezinha, Paulo Meneguetti.
În prezent, trestia de zahăr este adusă de pe câmp cu ajutorul mașinilor de recoltat și al autocamioanelor controlate manual, care se deplasează alăturat, la viteză redusă. Atunci când un autocamion este încărcat complet și pleacă să descarce, un altul i se alătură mașinii de recoltat și procedeul se repetă. Marea provocare pentru șoferul de autocamion este să se sincronizeze cu viteza mașinii de recoltat și, în același timp, să se concentreze în întregime asupra conducerii pe propriile urme, pentru a nu strivi plantele din apropiere, care vor deveni recoltele anului următor.
Volvo Trucks a rezolvat această problemă prin intermediul unui sistem de asistență pentru șofer care automatizează conducerea. Acesta se asigură că autocamionul își păstrează întotdeauna traseul exact, atunci când se deplasează către mașina de recoltat și alături de aceasta, dar și atunci când se îndepărtează, astfel încât plantele să nu fie strivite prin deplasarea autocamionului. Cu ajutorul receptorilor GPS, autocamionul parcurge un traseu pe bază de coordonate, de-a lungul câmpului de trestie de zahăr. Două giroscoape fac ca nu numai roțile din față, ci întregul vehicul să fie direcționat cu mare precizie, pentru a preveni ca autocamionul să devieze cu mai mult de 25 mm de la traseul prestabilit. Atunci când încarcă, șoferul poate alege să regleze viteza cu ajutorul sistemului de cruise control (pilot automat) al vehiculului, sau să accelereze și să frâneze manual. Deoarece șoferul este eliberat de povara solicitantă și obositoare la maximum de a se concentra pentru a manevra cu mare precizie camionul, acestuia îi este mai ușor să își păstreze concentrarea și să lucreze mai relaxat și mai sigur, pe tot parcursul turei.
„Prin intermediul acestei soluții, vom putea, în curând, să creștem în mod semnificativ productivitatea clienților noștri din industria trestiei de zahăr. În acelaşi timp, vom îmbunătăți condițiile de lucru și siguranța șoferilor. La rândul său, acest aspect va face ca activitatea să devină mai plăcută, iar recrutarea și motivarea șoferilor să devină mai ușoare”, susține Wilson Lirmann, președintele Volvo Group America Latină.
În această vară, proiectul de cercetare va trece în faza de dezvoltare a produselor, ceea ce va face posibilă testarea mai multor vehicule.
După aceea, se așteaptă ca soluția să devină disponibilă pe piață, în viitorul apropiat. În anul în curs, Volvo Trucks Brazilia va pune, deja, la dispoziția clienților săi din industria trestiei de zahăr un sistem avansat de citire a hărților, bazat pe GPS, care îi oferă șoferului o posibilitate mult mai bună de a urma un traseu prestabilit, deși direcția va fi, încă, manevrată manual, în această etapă.
Autocamionul autonom utilizat pentru transportul trestiei de zahăr este unul dintre proiectele de cercetare și dezvoltare din cadrul Volvo Trucks pentru vehiculele automatizate. În prezent, se efectuează teste pe un autocamion autonom pentru operațiunile miniere din mina Kristineberg, din nordul Suediei, iar în Göteborg, Suedia, este testat un autocamion special de colectare a deșeurilor menajere. Scopul este de a evalua modul în care sistemele cu grade diferite de automatizare pot contribui la creșterea productivității, la îmbunătățirea condițiilor de lucru și la sporirea gradului de siguranță.