Arquus își prezintă familia de vehicule blindate ușoare Sherpa pentru pregătirea viitoarelor licitații pentru Armata Română

Liderul european în domeniul mobilității protejate, compania franceză Arquus concurează la licitația pentru noi vehicule blindate a Armatei Române, alături de partenerii săi industriali români. În cadrul acestei inițiative, Arquus a organizat un eveniment special, pe 21 septembrie, la Bolintin-Deal, cu scopul de a-și prezenta platforma de vehicule, precum și strategia industrială. Arquus este parte a grupului Volvo AB, fiind înrudit cu Renault Trucks și Volvo Trucks. 

În cadrul evenimentului, organizat la sediul Renault Trucks România, din Bolintin-Deal, Arquus a dezvăluit vehiculul blindat Sherpa Light 4×4, precum și un plan cuprinzător de construire a unor alianțe pe termen lung cu industria românească de apărare. Aceste alianțe vor permite asigurarea unor activități de înaltă valoare, localizate în România, cu un plan complet de accelerare, pentru a răspunde nevoilor Forțelor Armate Române. De asemenea, ele vor genera un grad crescut de cooperare între industriile europene de apărare, prin crearea de parteneriate reciproc avantajoase, pe noi piețe.

Moștenitor al unor companii de renume, precum Renault Trucks Defense, ACMAT și Panhard, Arquus este deja partener al Forțelor Armate Române, furnizându-i anterior 16 vehicule blindate PVP 4×4, în timp ce o parte din vehiculele sale din familia Sherpa sunt, de asemenea, în utilizare, în cadrul unor unități NATO din România. Membră a grupului AB Volvo, compania Arquus este, de asemenea, un partener foarte apropiat de propria companie mamă, Renault Trucks, care este foarte prezentă în România, inclusiv prin furnizarea de șasiuri de camioane pentru unitățile de pompieri ale Ministerului Afacerilor Interne.

 

Pe urmele Grupului, în România, Arquus a dezvoltat, în ultimele decenii, parteneriate strategice cu mai multe companii românești din domeniul Apărării, prin aprovizionarea atât cu echipamente auto, cât și cu echipamente militare pentru diverse programe internaționale. Această cooperare include piese specifice, structuri metalice, scaune speciale… Arquus a avut, în special, o cooperare de succes cu PRO OPTICA, liderul român în domeniul soluțiilor RCWS, ceea ce a dus în trecut la achiziția și integrarea diferitelor RCWS pe vehiculele Sherpa Light, pentru contracte de export. Această cooperare este în curs de desfășurare atât pentru piețele interne, cât și pentru cele de export.

 

Arquus a realizat, deja, demonstrații cu gama sa de vehicule militare în România, în 2016, printre acestea numărându-se și cel mai bine vândut vehicul al său, Sherpa.

 

Sherpa este un vehicul blindat 4×4 multifuncțional, proiectat de Arquus pentru a oferi o gamă largă de versiuni și personalizări, pentru toate necesitățile și misiunile, construit pe o bază unică, aceasta dovedindu-și deja calitățile ca platformă comună pentru diferite versiuni și din punctul de vedere al ușurinței în întreținere. Familia Sherpa este compusă, în prezent, din patru modele de bază: Sherpa Scout, un vehicul blindat de legătură și recunoaștere, cu 4 sau 5 locuri pentru soldați; Carrier, echipat cu un pat, pentru transportul de trupe sau sisteme; APC, pentru transportul protejat al trupelor; și Sabre, conceput pentru nevoile Forțelor Speciale. În diferitele sale versiuni, Sherpa poate face față majorității misiunilor și poate transporta majoritatea echipamentelor forțelor de apărare și securitate.

 

Certificat de NATO și de Armata Franceză, Sherpa Light este un vehicul foarte popular, prezent deja în toate teatrele de operațiuni și în toate configurațiile, fiind testat în luptă cu nenumărate ocazii. Mai mult de 1.000 de vehicule Sherpa Light au fost deja comandate și livrate, o piatră de hotar care confirmă calitatea designului, versatilitatea și durabilitatea vehiculului Sherpa.

 

De-a lungul anilor, modelul Sherpa a fost apreciat, în unanimitate, pentru compactitatea, mobilitatea sa excepțională și sarcina sa utilă importantă, care conferă vehiculului o mare versatilitate și adaptabilitate. Diverse forțe armate au recunoscut rapid aceste capacități. NSPA (Nato Support and Procurement Agency) a comandat, în special, vehicule Sherpa în versiunea echipată cu sisteme de comunicații pentru ISAF (Forțele Internaționale de Asistență pentru Securitate), desfășurate în Afganistan.

 

Chile, Liban și Indonezia au achiziționat, de asemenea, vehicule Sherpa, pentru a consolida capacitățile forțelor lor de poliție și de securitate. O versiune Assault Ladder a fost, apoi, dezvoltată de Arquus, în 2014, pentru a oferi capacități fără precedent în lupta împotriva crimei organizate și a terorismului. India, poliția federală braziliană, precum și formațiunea franceză de elită GIGN au ales, curând după aceea, această versiune. Unul dintre cele mai emblematice vehicule, Sherpa Assault Ladder este prezent la toate intervențiile delicate ale grupării franceze. În 2016, Ministerul francez al Apărării a anunțat un contract pentru 300 de vehicule Sherpa, pentru a fi livrate în Kuweit. Aceste vehicule sunt folosite zilnic și au fost utilizate în special pentru operațiuni interne.

 

Un parteneriat la scară largă, construit pe baza modelului Sherpa

 

Succesul comercial al Sherpa, în toate versiunile și configurațiile, a permis înființarea și dezvoltarea unei activități industriale durabile și pe termen lung, care combină metode moderne, experiență pe termen lung și proiectare de înaltă calitate, precum și îmbunătățirea continuă a unei platforme ale cărei calități au fost deja în întregime demonstrate în luptă.

 

Arquus își construiește propunerea Sherpa Light adresată guvernului român în jurul dezvoltării și susținerii unei mari alianțe industriale franco-române de apărare terestră, care ar putea fi vârful de lance al cooperării în domeniul apărării în alte domenii, precum și pe alte piețe, inclusiv la export.

 

Pentru a atinge acest obiectiv, Arquus s-a asociat cu companii românești pentru a furniza produsul și oferta potrivită pentru Armata Română: vehiculele Sherpa vor fi produse în România, Arquus punând la dispoziție experiența și tehnologia necesare. În acest cadru, Arquus construiește o echipă industrială completă, care lucrează umăr la umăr pentru a oferi cea mai bună soluție pentru România.

 

Discuții avansate de cooperare sunt purtate în mai multe domenii, inclusiv, dar fără a se limita la fabricarea de caroserii blindate, componente și echipamente auto, integrarea sistemelor de comunicații / C4i, optronică, sisteme de control al focului, RCWS, avertizare și protecție CBRN, război electronic…

 

Pentru a atinge cel mai înalt nivel de conținut local, asigurând, în același timp, un transfer fără riscuri al activităților industriale, pentru a îndeplini așteptările României în ceea ce privește costurile și timpii de livrare, Arquus și partenerii săi români intenționează să crească progresiv localizarea activităților de producție, permițând faze coerente de construcție și de dezvoltare, prin formarea echipelor locale, aprovizionarea locală progresivă, producția și integrarea, înainte de a lansa producția la scară largă a vehiculelor în România, cu sprijinul Arquus.

Acest plan industrial va permite dezvoltarea cuprinzătoare a capacităților de cercetare și dezvoltare, industriale și de producție în România, consolidând, în același timp, cooperarea pe scară largă, în cadrul industriei europene de apărare. Pe întreaga durată a programului, marea majoritate a valorii financiare a contractului va fi localizată în România, la fel ca și producția vehiculelor Sherpa.

Arquus urmărește localizarea în România a activităților industriale cu cea mai mare valoare adăugată, cu înființarea de capacități de producție și service pentru familia Sherpa Light, atât pentru programele interne, cât și pentru cele internaționale.

Compania va organiza și alte demonstrații, în săptămânile următoare, pentru a prezenta în continuare capabilitățile Sherpa Light și alianța industrială construită în România.

Înființată în 2018, Arquus este o nouă companie construită pe baza unui secol de experiență cumulată a predecesorilor săi, Panhard, Renault Trucks Defense și ACMAT, reunite într-o singură companie, capabilă să răspundă nevoilor tuturor armatelor moderne, în ceea ce privește mobilitatea tactică și logistică, precum și soluțiile de suport și integrare a sistemelor.

Arquus este un furnizor important pentru armata franceză, cu peste 25.000 de vehicule în prezent în utilizare, inclusiv platforme de luptă, precum VAB și VBL, camioane și transportoare de sisteme, precum GBC180 și VLRA.

Expert în soluții de mobilitate terestră, Arquus poate oferi vehicule 4×4, 6×6 și 8×8 pentru toate misiunile, precum și o gamă completă de sisteme de propulsie. Datorită centrelor sale de cercetare și dezvoltare și sprijinului acordat de Grupul Volvo, compania a dezvoltat numeroase inovații, inclusiv în domeniile energiei, arhitecturii și automatizării. Pentru a optimiza timpul de funcționare al vehiculelor sale, Arquus este în măsură să ofere instrumente inovatoare, precum HUMS, instruire în realitate virtuală sau producție adițională. Arquus oferă o gamă de servicii asociate inovatoare, inclusiv furnizarea de piese de schimb, o serie de servicii de întreținere, soluții de finanțare specifice și training.

Arquus se află în mijlocul noilor vehicule de luptă ale armatei franceze, fiind responsabilă de soluțiile de mobilitate pentru VBCI (dezvoltate împreună cu Nexter), cum ar fi soluția Caesar© SPG de la Nexter și noile vehicule Griffon și Jaguar, dezvoltate în cadrul unei asocieri pe termen scurt cu Nexter și Thales. Arquus este, de asemenea, responsabilă de proiectarea și fabricarea noii generații de vehicule RCWS pentru armata franceză, gama Hornet.

Pe piața de export, Arquus a creat și a comercializat vehicule de referință, la nivel global, în materie de mobilitate protejată, cum ar fi VAB Mk3 6×6, VLRA și succesorii lor, monoblocurile blindate Bastion și Fortress, care s-au vândut deja în peste 1.000 de unități, precum și nava amiral a Arquus în ceea ce privește vehiculele blindate versatile: Sherpa Light, care a avut un succes comercial similar, în ultimii ani.

 

Sherpa Light

 

Sherpa Light este o familie completă de vehicule tactice ușoare, care împart același șasiu 4×4, special conceput pentru necesitățile militare și care oferă performanțe ridicate în ceea ce privește mobilitatea, protecția și sarcina utilă.

 

Extrem de versatil, Sherpa a evoluat într-o familie completă de modele, incluzând vehicule de recunoaștere (Sherpa Scout), transport protejat (Sherpa APC), transportor de sisteme (Sherpa Carrier), precum și ambulanțe și alte vehicule specifice.

 

Datorită designului și producției moderne de înaltă clasă, precum și a feedback-ului primit de la parteneri și clienți, Sherpa este un vehicul echilibrat, multifuncțional și bine protejat, modelat pentru intervenții armate și deja încercat pe câmpul de luptă, în numeroase ocazii.

 

Cu motorul său de 265 CP, tracțiune automată cu cutie de viteze cu schimbare de gamă, sistem de variație a presiunii în pneuri și cu raza sa redusă de bracaj, Sherpa Light este un vehicul foarte mobil și reprezintă combinația perfectă între putere și agilitate, la fel de eficient în zonele urbane, ca și pe cele mai solicitante terenuri. Este transportabil pe calea aerului, cu aparate de zbor C-130 și A400M.

 

Datorită șasiului său special conceput, oferă o sarcină utilă mare și un spațiu interior ridicat, permițând astfel transportul trupelor și al echipamentelor acestora pe câmpul de luptă, chiar și pentru cele mai lungi sau cele mai specifice misiuni, protejând, în același timp, bunăstarea fizică și mentală a soldaților.

 

Sherpa respectă toate standardele NATO și CEN, inclusiv STANAG 469, și oferă un nivel foarte ridicat de protecție împotriva amenințărilor de pe câmpul de luptă. Acest lucru a fost certificat de armata franceză, precum și de NSPA și de alte câteva organisme.

 

În funcție de cerere, poate fi echipat cu o gamă foarte largă de sisteme și arme, inclusiv cu suita vetronică Battlenet, proprie Arquus, și cu noul sistem Hornet RCWS al companiei, deja selectat, comandat și certificat de armata franceză, pentru noua sa generație de vehicule de luptă.

 

Un vehicul foarte versatil, Sherpa Light a fost ales de numeroase forțe armate și de poliție din Franța și din mai multe țări NATO, din Orientul Mijlociu, Asia și America Latină. Peste 1.000 de unități Sherpa au fost deja produse și servesc zilnic cu mândrie în mai multe armate și forțe de poliție din întreaga lume. Grupul de elită GIGN (Groupe d’Intervention de la Gendarmerie Nationale) din Franța este echipat cu un Sherpa dotat cu o scară de asalt, care face parte din toate intervențiile majore ale Grupului. Vehicule Sherpa similare servesc, de asemenea, în cadrul forțelor de poliție indiene și braziliene.

 

Cel mai recent client al Sherpa, Kuweit, a primit de curând 300 de vehicule, produse la unitatea de producție a Arquus din Limoges. Cel mai recent membru al familiei Sherpa, PLFS, este în prezent livrat armatei franceze ca vehicul pentru forțele speciale.

 

Arquus se angajează să ofere asistență pentru vehicule pe tot parcursul ciclului de viață al acestora. În calitate de furnizor cheie de vehicule și de servicii de întreținere pentru armatele care se confruntă, în mod regulat, cu operațiuni dificile, începând cu armata franceză, Arquus știe cum să construiască parteneriate constructive, pentru a asigura o durată de funcționare și de viață optime, chiar și pentru flotele desfășurate în cele mai solicitante medii, cu cerințe operaționale ridicate.

 

Arquus și România

 

Parteneriatul dintre Arquus și România și-a avut începuturile imediat după Primul Război Mondial, când Forțele Terestre Române au ales tancul Renault FT ca principal vehicul blindat. Primul tanc adevărat, FT a combinat mobilitate, protecție și putere de foc. Ca „tanc al Victoriei”, acesta se află în centrul colaborării istorice a Arquus cu forțele armate.

 

Arquus este un partener de încredere pentru toate industriile și companiile care se bazează pe o strategie globală de parteneriate, pentru a dezvolta produse și oferte sensibile, cât mai aproape de clienții săi. În cadrul unor astfel de parteneriate, Arquus pune la dispoziția partenerilor săi oferte cuprinzătoare, având ca beneficii crearea de locuri de muncă locale, precum și un grad înalt de competență și know-how.

 

Astfel, Arquus a încheiat un parteneriat cu companii românești, pentru a furniza armatei române oferta potrivită: Sherpa va fi produs în România, de către companii românești cu forță de muncă românească, Arquus oferind experiența și tehnologia necesară. În acest cadru, Arquus construiește o echipă industrială completă, care lucrează cot la cot, pentru a oferi cea mai rezonabilă soluție pentru România.

 

Acest program de achiziții reprezintă o oportunitate de a consolida în continuare apărarea europeană, parteneriatele existente în domeniul industriei de apărare, precum și prietenia istorică și strategică dintre România și Franța. Companie europeană, Arquus își propune întotdeauna să consolideze legăturile dintre companiile industriale europene, care contribuie toate la o poziție comună în materie de apărare și securitate pe continent.

 

Arquus este partener al Renault Trucks, de la care își trage originile, din punct vedere istoric. Ambele companii fac parte din grupul AB Volvo, lider mondial în domeniul camioanelor și al soluțiilor de transport terestru. Arquus beneficiază de rețeaua globală a Volvo și Renault Trucks pentru a oferi facilități de întreținere și acces rapid la piese de schimb, asigurând un timp de funcționare optim pentru toate flotele.

 

Related posts