Inițierea unor demersuri legislative privind înăsprirea pedepselor pentru cei care consumă alcool sau substanțe psihoactive la volan, introducerea unui sistem automat de camere video (fixe si mobile), inclusiv în zonele urbane, introducerea Educației rutiere ca materie opțională în școli și realizarea de campanii de informare la nivel național sunt măsuri avansate în Carta Albă a Siguranței Rutiere, ce reunește inițiativele și propunerile membrilor fondatori ai Coaliției, în linie cu obiectivele ambițioase angajate de Guvernul României prin Strategia Națională privind Siguranța Rutieră 2022-2030.
Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, Strategia Naţională Pentru Siguranţă Rutieră (2022-2030), jalon din PNRR îndeplinit cu o lună mai devreme faţă de termenul asumat, iar peste 617 milioane de euro vor fi alocate pentru siguranţa rutieră în următorii şapte ani, a scris ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.
“Am aprobat, în şedinţa de Guvern, Strategia Naţională Pentru Siguranţă Rutieră (2022-2030), jalon din PNRR îndeplinit cu o lună mai devreme faţă de termenul asumat. Prin această Strategie, dorim să reducem cu 50% numărul de decese şi de răniri grave cauzate de accidentele rutiere. Finanţarea măsurilor va fi asigurată prin PNRR şi POT şi se va ridica la o valoare totală de 617,6 milioane de euro. Suma prin PNRR este de 219 milioane euro”, a notat Grindeanu.
Potrivit acestuia, proiectele majore incluse în Strategia Naţională pentru Siguranţă Rutieră sunt: separarea căilor de trafic auto şi pietonal prin denivelarea acestora – 447,5 milioane de euro; măsuri de siguranţă pasivă (parapete rutier din beton, montarea parapetelor marginale cu cabluri pe DN 7C- Transfăgărăşan, DN 67 C – Transalpina, şi alte sectoare de drumuri montane) – 61,8 milioane de euro; semnalizare, marcaje şi amenajări rutiere – 50,45 milioane de euro; digitalizarea elementelor de siguranţa circulaţiei (Sistem de Management al Semnalizării Rutiere, Verticale, Orizontale şi a Elementelor Pasive de Siguranţă Rutieră, soft, dispozitive IT, achiziţionarea a 1.000 limitatoare de viteză, 300 radare mobile şi 500 camere video conectate într-un sistem integrat) – 47,6 milioane de euro şi iluminat pe timp de noapte şi dispozitive luminoase şi reflectorizante – 10,2 milioane de euro.
Şeful de la Transporturi susţine că Strategia Naţională pentru Siguranţă Rutieră pentru perioada 2022-2030 abordează siguranţa rutieră într-un mod integrat şi multidisciplinar: introducerea unui sistem de management al vitezei, concomitent cu reglementarea unor sancţiuni mai aspre pentru încălcarea legii; intensificarea programelor de educaţie şi formare continuă, formală şi informală; alinierea la standardele tehnice şi la normele specifice prevăzute pentru siguranţa vehiculelor care funcţionează cu hidrogen, precum şi pentru vehiculele conectate şi autonome, inclusiv pregătirea infrastructurii rutiere pentru circulaţia acestor vehicule; eficientizarea sistemului naţional de intervenţii în caz de urgenţă prin îmbunătăţirea mijloacelor tehnice de intervenţie la evenimentele rutiere; măsuri pentru utilizarea drumurilor în condiţii de siguranţă, inclusiv prin reducerea limitelor de viteză în anumite zone sau pe anumite drumuri, în funcţie de datele privind accidentele, analiza riscurilor şi de cele mai bune practici de la nivelul Uniuni Europene, precum şi revizuirea normelor de circulaţie, inclusiv asigurarea priorităţii pentru utilizatorii vulnerabili; inspecţii şi verificări sporite în materie de siguranţă rutieră; campanii de informare şi conştientizare destinate publicului general.
Este arătat că, în România, 86 de oameni dintr-un milion își pierd viața în accidente rutiere în fiecare an, comparativ cu 46 la nivel european. Practic, cu o medie de 13 accidente grave pe zi, peste 1.600 de persoane își pierd viața anual pe drumurile publice din țară, conform Agerpres.
Măsuri avansate contra accidente auto – Amenzi aspre pentru cei care consumă alcool sau droguri la volan, sistem automat de camere video (fixe si mobile), inclusiv în zonele urbane, nou sistem de obținere a permisului auto în noul document
Carta Albă propune astfel o serie de acțiuni, printre care:
– Stabilirea unei Săptămâni Naționale a Siguranței Rutiere, în cadrul căreia actori publici și privați să desfășoare anual activități de promovare a siguranței rutiere;
– Inițierea unor demersuri legislative privind înăsprirea pedepselor pentru cei care consumă alcool sau substanțe psihoactive la volan;
– Crearea unei “Zone libere de accidente rutiere”, o colaborare între mediul privat și structurile publice pentru amenajarea zonelor unde au loc multe accidente;
– Introducerea unui sistem automat de camere video (fixe si mobile), inclusiv în zonele urbane;
– Susținerea unei demers legislativ privind constituirea unor zone speciale de siguranță rutieră, prin definirea, delimitarea și reglementarea zonelor din proximitatea unităților din învățământ;
– Inițierea unui proiect de verificare și de refacere a marcajelor rutiere;
– Introducerea Educației rutiere ca materie opțională în școli și realizarea de campanii de informare la nivel național etc.
– Reanalizarea modului de obținere a permisului auto, cu acțiuni pentru a ridica nivelul dificultății examenului, spre exemplu prin revenirea la probele de poligon și de conducere de noapte