Printr-o Ordonanţă de urgenţă, se introduc noi prevederi în ceea ce priveşte reglementarea sistemului naţional privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri RO e-Transport

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunţat joi, după şedinţa de Guvern, că printr-o Ordonanţă de urgenţă, se introduc noi prevederi în ceea ce priveşte reglementarea sistemului naţional privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri RO e-Transport.

Purtătorul de cuvânt al Executivului a anunţat că, printr-o ordonanţă de urgenţă se introduc noi prevederi în ceea ce priveşte reglementarea sistemului naţional privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri RO e-Transport.

”Astfel, se creează posibilitatea ca, în procesul de verificare a agenţilor economici care utilizează sistemul RO e-Transport, organele de control ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală să poată utiliza şi informaţii deţinute de companiile naţionale şi societăţile naţionale cu capital integral de stat”, a spus Mihai Constantin.

El a precizat că o altă modificare vizează instituirea unui sistem gradual de aplicare a sancţiunilor complementare confiscării, respectiv confiscarea într-un procent de: 15% din contravaloarea bunurilor nedeclarate, în cazul contribuabililor aflaţi la prima abatere; 50% din contravaloarea bunurilor nedeclarate, în cazul contribuabililor aflaţi la cea de-a douaa abatere; şi 100% în situaţia în care operatorul economic săvârşeşte trei astfel de contravenţii.

Related posts