Renault se aşteaptă să finalizeze până la începutul lunii viitoare societatea mixtă pe segmentul furgonetelor electrice cu grupul suedez Volvo şi compania franceză de transport CMA CGM, a declarat miercuri pentru Reuters un purtător de cuvânt al producătorului auto francez.
În toamna trecută, Renault şi Volvo au semnat acorduri cu caracter obligatoriu pentru a lansa o nouă companie, unde iniţial fiecare deţine o participaţie de 50% şi fiecare investeşte 300 de milioane de euro, în următorii trei ani.
De asemenea, CMA CGM a semnat tot atunci o scrisoare de intenţie cu Renault şi Volvo pentru a se alătura noii companii şi a investi 120 de milioane de euro prin PULSE, fondul său de energie specializat pe decarbonizarea sectorului de transport şi logistic.
Cele 3 entități speră să prezinte compania rezultată pe 3 aprilie în acest an.