Furnizorul de componente auto Bosch a avertizat miercuri în privinţa unor posibile reduceri de personal la divizia de mobilitate şi a prelungit cu unul-doi ani obiectivul de a ajunge la o marjă de profit de 7%, după ce a estimat un mediu economic dificil în 2024, transmite Reuters.
Conform datelor preliminare, compania germană a înregistrat în 2023 o creştere de 8% a vânzărilor la rate de schimb ajustate, până la 91,6 miliarde de euro, marja de profit fiind de 5%.
“2023 a fost mai dificil decât ne-am aşteptat, ne aşteaptă multe provocări în anii următorii”, a afirmat directorul general Stefan Hartung.
Bosch negociază cu reprezentanţii angajaţilor de la divizia de mobilitate “ajustări de personal”, iar disponibilizările ies din discuţie conform acordului până în 2027 încheiat între companie şi reprezentanţii sindicatului. Bosch va continua angajările în sectoarele promiţătoare şi va investi patru miliarde de euro în recalificarea angajaţilor, a precizat grupul german.
În ianuarie, un purtător de cuvânt declara pentru Reuters că firma vrea să renunţe la 1.200 de angajaţi de la divizia sa de dezvoltare a unor programe informatice până la finalul lui 2026.