Ministrul Mediului Tanczos Barna a precizat că s-a deplasat la şedinţa de Guvern de joi cu un van electric. „Viitorul aparţine transportului verde, astfel că susţinem achiziţia de maşini electrice prin Rabla Plus, iar anul acesta vom lansa un program şi pentru microbuze electrice şi încurajăm transportul în comun, mersul pe bicicletă sau pe jos, nu doar în Vinerea Verde”, a adăugat ministrul UDMR.
„Astăzi ne-am întors cu Cseke Attila şi Adrian Câciu de la şedinţa de Guvern cu un VW electric. Apropo, nu doar astăzi, dar în fiecare zi mă deplasez doar cu maşină electrică în Bucureşti”, a scris Tanczos Barna, joi pe Facebook.
El a mai spus că „viitorul aparţine transportului verde, astfel că susţinem achiziţia de maşini electrice prin Rabla Plus, iar anul acesta vom lansa un program şi pentru microbuze electrice şi încurajăm transportul în comun, mersul pe bicicletă sau pe jos, nu doar în Vinerea Verde”.
„Guvernul, UDMR are ca obiectiv dezvoltarea infrastructurii de încărcare pentru maşini electrice: asta facem la Ministerul Dezvoltării şi la MMAP”, a completat ministrul Mediului.