Asigurătorii RCA au raportat prime brute subscrise de 5,7 miliarde de euro și au plătit daune de 3,7 miliarde de euro, astfel încât în buzunare le-au rămas 2 miliarde de euro pentru cheltuieli administrative și profit, potrivit unui susțin patronatele din transporturile rutiere – UNTRR, FORT, APULUM, APTE 2002 într-un comunicat trimis redacției Truckandvan.ro
“Patronatele din transporturile rutiere — UNTRR, FORT, APULUM, APTE 2002 — consideră ca asiguratorii RCA din România stabilesc tarifele ca la bazar, întrucât nu sunt în stare să demonstreze public din ce se compune prețul. Potrivit unei analize realizate de cele 4 patronate pe baza datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) și Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), în perioada 2005 — 2015 asigurătorii RCA au raportat prime brute subscrise de 5,7 miliarde de euro și au plătit daune de 3,7 miliarde de euro, rămânându-le în buzunare 2 miliarde euro pentru cheltuieli administrative și profit”, se spune în comunicat.
De asemenea, în comunicat se precizează că Parlamentul României este complice cu ASF și asigurătorii, pentru că nu a fost demarată procedura de demitere a președintelui ASF, Mișu Negrițoiu, și, totodată, până în prezent, nu au fost aprobate tarifele RCA plafonate conform Ordonanței de Guvern.
Mircea Ursache, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), a fost chemat astăzi dimineaţă pentru a fi audiat la DNA.