Volvo Buses îşi va schimba modelul de afaceri în Europa, pentru a se concentra pe producţia de şasiuri, cooperând în acelaşi timp cu companii externe pentru caroserie, în conformitate cu o strategie urmată pe alte pieţe, se arată în comunicat.
Vânzarea fabricii de caroserii de autobuze de la Wroclaw, în vestul Poloniei, va declanşa o prevedere de restructurare de 1,3 miliarde de coroane suedeze (123,14 milioane de dolari), care va afecta venitul operaţional al Volvo în primul trimestru al anului 2023, a spus compania.
”Decizia de a înceta producţia de autobuze şi autocare complete va afecta aproximativ 1.600 de posturii la Volvo Buses, dintre care aproximativ 1.500 au sediul în Wroclaw”, a spus grupul într-un comunicat.
Volvo va avea în continuare peste 2.100 de angajaţi în Polonia, care lucrează la Volvo Trucks, Volvo Construction Equipment şi funcţii de asistenţă de grup, a adăugat compania.