Prezentat în primăvara acestui an în premieră, primul Transit Custom complet electric continuă lansările de LCV-uri electrice ale Ford Otosan, companie care a preluat uzina Ford din România.
Noul model va fi produs în Turcia și anticipează lansarea versiunii mai mici, E-Transit Courier, care va fi produsă în România. Noua generație Transit Custom, cea mai mare caroserie LCV a celor de la Ford, în Europa, vine complet electrică și face parte din amplul plan al Ford de electrificare a flotei de vehicule comerciale.
Modelul intră în cadrul acordului pe care Ford și Ford Otosan l-au încheiat pentru producția mai multor vehicule comerciale, electrice, atât în uzina din Kocaeli, Turcia a celor de la Otosan, cât și în România, în uzina proaspăt cumpărată. Primul pas a fost făcut de versiunea electrică E-Transit a vechiului model cu combustie, care a intrat în producție în luna aprilie. Acum, noua divizie Ford Pro și partenerii turci aduc primul model electric dezvoltat de la zero.
„Ford Pro și E-Transit Custom redefinesc ceea ce poate face un vehicul comercial – conducând companiile într-o nouă era digitală”, a declarat Jim Farley, președinte și CEO, Ford Motor Company. Platforma tehnică, dezvoltată de Ford Otosan, are în centru un grup motopropulsor cu două versiuni de putere, 100 kW și 160 kW, amplasat pe spate, acestea fiind alimentate de o baterie de 74 kWh, care poate asigura o autonomie ideală de 380 km. Bateria se poate încărca cu până la 125 kW (stații DC), caz în care bateria ajunge de la 15 la 80% în numai 41 de minute.
Mașina are o capacitate de remorcare de până la 2 tone cu acest motor, o valoare foarte bună pentru un astfel de vehicul. Volumul de încărcare oferit de E-Transit Custom este de 5,8 până la 9,0 metru cubi, cu o sarcină utilă de până la 1.100 kg 3 și o lungime maximă de încărcare de 3.450 mm. Sunt disponibile și modele de caroserie cu cabină dublă (DCIV) și kombi, toate cu ampatament scurt sau lung și acoperiș jos sau înalt. Proprietarii care doresc să transporte cinci pasageri dar și articole lungi pot opta pentru un perete etanș în formă de L.
Pentru a oferi cât mai multe avantaje companiilor și întreprinzătorilor care utilizează această mașină, constructorul a implementat o serie de tehnologii care lărgesc plaja de funcții. Conectivitatea 5G sau volanul care se transformă în suport de laptop, sistemul de localizare și transmitere de date E-Telematics, sistem de încălzire și răcire cu pompă de căldură.
Noul Ford E-Transit Custom va intra în producție doar anul viitor, în partea a doua anului, când vor fi livrate primele modele către clienți.