Comisia Europeană a lansat miercuri o consultare publică şi o cerere de contribuţii prin care invită toate părţile interesate să îşi prezinte observaţiile cu privire la proiectele sale de propuneri privind viitorul regimului prevăzut de Regulamentul de exceptare pe categorii în sectorul autovehiculelor (Motor Vehicle Block Exemption Regulation – MVBER), se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
Este vorba despre un proiect de regulament care prelungeşte cu cinci ani valabilitatea MVBER existent şi un proiect de comunicare care aduce actualizări specifice ale orientărilor suplimentare.
Întrucât MVBER expiră la 31 mai 2023, în decembrie 2018 a fost lansat un proces de revizuire cu scopul de a colecta contribuţii privind funcţionarea normelor aplicabile acordurilor verticale din sectorul autovehiculelor. Normele avute în vedere sunt rezultatul acestui proces. Părţile interesate sunt invitate să îşi prezinte observaţiile cu privire la proiectele de norme până la 30 septembrie 2022.
“Propunerea de prelungire cu încă cinci ani a Regulamentului de exceptare pe categorii în sectorul autovehiculelor are ca scop menţinerea unui regim care a ajutat întreprinderile din sectorul autovehiculelor să evalueze dacă acordurile lor respectă normele UE în materie de concurenţă. Propunem totodată actualizări specifice ale orientărilor noastre pentru a aborda datele generate de vehicule, care reprezintă un factor de producţie esenţial pentru serviciile de reparare şi întreţinere. Părţile interesate sunt invitate să prezinte observaţii, care ne vor ajuta să finalizăm normele ce urmează să intre în vigoare la 1 iunie 2023”, a declarat vicepreşedintele executiv Margrethe Vestager, responsabil cu politica în domeniul concurenţei.
Conform celor prezentate mai în detaliu în nota explicativă care însoţeşte proiectul de regulament de prelungire a MVBER şi proiectul de comunicare vizând modificarea orientărilor orizontale, modificările propuse au scopul: să menţină MVBER în vigoare timp de încă cinci ani şi, prin urmare, să continue să faciliteze autoevaluarea de către întreprinderi a conformităţii acordurilor lor verticale din sectorul autovehiculelor cu normele UE în materie de concurenţă. Este probabil ca, în cinci ani, tendinţele care apar în prezent, cum ar fi cele generate de digitalizarea vehiculelor şi de noile modele de mobilitate, să se fi consolidat. Prelungirea propusă va permite Comisiei să reevalueze situaţia în contextul noii realităţi a pieţei până la noua dată de expirare a MVBER prelungit (şi anume, 31 mai 2028).
De asemenea, modificările propuse au scopul să clarifice faptul că datele generate de vehicule pot constitui un factor de producţie esenţial pentru serviciile de reparare şi întreţinere. Modificările vor oferi claritate întreprinderilor cu privire la modul în care Comisia analizează, în temeiul articolului 101 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (“TFUE”), aspectele legate de accesul la datele generate de senzorii autoturismelor atunci când evaluează acordurile verticale dintre producătorii de vehicule şi reţelele lor autorizate. Comisia propune extinderea principiilor existente pentru furnizarea de informaţii tehnice, instrumente şi formare necesare pentru prestarea serviciilor de reparare şi întreţinere cu scopul de a include în mod explicit datele generate de vehicule.
După primirea observaţiilor de la părţile interesate cu privire la proiectul de regulament de prelungire a MVBER şi la proiectul de comunicare vizând modificarea orientărilor suplimentare, Comisia le va prelucra şi va introduce orice modificări necesare în proiectul de norme, astfel încât normele finale să intre în vigoare la 1 iunie 2023.
În 28 mai 2021, Comisia a publicat un raport de evaluare şi un document de lucru al serviciilor Comisiei care au prezentat rezultatele evaluării regimului MVBER.
Evaluarea a arătat că regimul a fost util şi rămâne relevant pentru părţile interesate. De asemenea, evaluarea a demonstrat că, deşi este probabil ca piaţa autovehiculelor să evolueze în anii următori, în ultimul deceniu nu au existat evoluţii semnificative care să justifice o revizuire majoră a regimului MVBER. Cu toate acestea, evaluarea a evidenţiat necesitatea unei actualizări pentru a reflecta importanţa pe care accesul la datele generate de vehicule ar putea să o aibă ca factor de concurenţă.
În urma acestei evaluări, în iunie 2021, Comisia a lansat faza de elaborare de politici a procesului de revizuire, în cursul căreia a lucrat la proiectele de modificare a regimului şi a consultat autorităţile naţionale de concurenţă cu privire la modificările propuse.
Acordurile verticale sunt acorduri între două sau mai multe întreprinderi care îşi desfăşoară activitatea la niveluri diferite ale lanţului de producţie sau de distribuţie şi care se referă la condiţiile în care părţile pot cumpăra, vinde sau revinde anumite produse sau servicii.
Articolul 101 alineatul (1) TFUE interzice acordurile între întreprinderi care restrâng concurenţa. Cu toate acestea, în temeiul articolului 101 alineatul (3) din TFUE, aceste acorduri pot fi declarate compatibile cu piaţa unică, în condiţiile în care contribuie la îmbunătăţirea producţiei sau a distribuţiei de produse ori la promovarea progresului tehnic sau economic, asigurând totodată consumatorilor o parte echitabilă din beneficiul obţinut, fără a elimina concurenţa.
MVBER precizează că regimul general al Comisiei (şi anume Regulamentul de exceptare pe categorii aplicabil acordurilor verticale sau “VBER”) se aplică acordurilor de distribuţie de vehicule noi. VBER exceptează acordurile verticale care îndeplinesc anumite condiţii de la interdicţia prevăzută la articolul 101 alineatul (1) din TFUE, creându-se astfel o sferă de siguranţă pentru acordurile respective. Orientările privind restricţiile verticale oferă îndrumări cu privire la modul de interpretare şi de aplicare a VBER şi la modul de evaluare a acordurilor verticale care nu intră în sfera de siguranţă a VBER.
În ceea ce priveşte acordurile legate de vânzarea sau revânzarea de piese de schimb pentru autovehicule sau de prestarea serviciilor de reparare şi întreţinere pentru autovehicule, MVBER prevede că articolul 101 alineatul (1) din TFUE nu se aplică, atât timp cât aceste acorduri îndeplinesc cerinţele pentru o exceptare în temeiul regimului general şi nu conţin niciuna dintre clauzele enumerate în MVBER care elimină beneficiul exceptării.