Cele aproximativ 17.000 de vehicule electrice, înmatriculate în România, conform datelor deţinute de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, pot beneficia de numere de culoare verde, conform noilor reglementări legale.
Ieri, a fost publicat, în Monitorul Oficial, Ordinul comun al ministrului afacerilor interne, viceprim-ministrului, ministrul transporturilor şi ministrului mediului, apelor şi pădurilor, care reglementează acordarea de numere de înmatriculare cu litere şi cifre de culoare verde, pentru maşini pur electrice sau cu pilă de combustie cu hidrogen.
Această modificare legislativă are drept scop asigurarea vizibilităţii acestor categorii de vehicule în traficul rutier, în vederea stimulării introducerii pe piaţă a autovehiculelor de transport nepoluante, iniţierea unui cadru legal care să permită facilitarea accesului acestora la infrastructura de reîncărcare cu energie electrică, stabilirea unor politici de transport eco sustenabile, menite să facă faţă traficului intens, precum şi protejarea mediului înconjurător.
Noile măsuri vor intra în vigoare la 60 de zile de la publicarea Ordinului în Monitorul Oficial.
În cazul maşinilor deja înmatriculate care respectă criteriile de acordare a „numerelor verzi”, acestea vor putea fi preschimbate, la cerere, după intrarea în vigoare a prevederilor actului normativ.
Conform prevederilor Ordinului Comun, Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne va efectua toate demersurile necesare punerii în aplicare a acestuia.
De asemenea, DRPCIV evaluează şi monitorizează activităţile desfăşurate de către serviciile publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, la nivel naţional.