Autoritatea de Supraveghere Financiară deschide procedura falimentului împotriva City Insurance

Autoritatea de Supraveghere Financiară a anunţat vineri deschiderea procedurii falimentului împotriva City Insurance, precum şi retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii.

”Pentru protejarea asiguraţilor, Consiliul A.S.F. a decis retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A., în conformitate cu prevederile art. 110 din Legea nr. 237/2015, constatarea stării de insolvenţă a Societăţii Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A., astfel cum este definită de art. 5 alin. (1) pct. 31 lit. a) şi lit. b) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare şi promovarea de către A.S.F. a cererii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva societăţii, conform dispoziţiilor art. 249 din legea referită”, transmite insitutţia.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) îşi argumentează decizia precizând că ”nu a fost făcută dovada documentată a modului în care Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A. va deţine permanent fonduri proprii eligibile pentru a acoperi cerinţa de capital de solvabilitate (SCR) şi cerinţa de capital minim (MCR), precum şi lipsa fondurilor proprii de bază eligibile să acopere pragul absolut al MCR, valoarea SCR calculată şi valoarea MCR calculată, în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (1) lit. d) şi lit. e), art. 67 alin. (1) lit. a), art. 72 alin. (1)  şi art. 95 alin. (1) din Legea nr. 237/2015, cu modificările şi completările ulterioare” şi  dată fiind şi inexistenţa vărsământului la capitalul social, în urma analizării modului de îndeplinire a măsurilor dispuse prin Decizia A.S.F. nr. 714/2021, respectiv Decizia A.S.F. nr. 724/2021, a rezultat că Planul de finanţare pe termen scurt şi Planul de redresare sunt în mod evident neadecvate şi nu asigură restabilirea situaţiei financiare a societăţii şi, pe de o parte, solvabilitatea societăţii este în continuă deteriorare iar, pe de altă parte, societatea se află în incapacitate vădită de plată.

ASF reaminteşte că, în baza Deciziei nr. 714/03.06.2021, s-au stabilit în sarcina Societăţii de Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A. următoarele obligaţii:

  • transmiterea spre aprobare către A.S.F. a unui Plan de finanţare pe termen scurt, în termen de o lună de la data primirii Deciziei nr.714/03.06.2021, în vederea restabilirii nivelului fondurilor proprii de bază eligibile care acoperă MCR sau pentru modificarea profilului de risc, astfel încât, în termen de 3 luni, MCR să fie din nou respectată;
  • transmiterea unui Plan de redresare refăcut, în termen de 2 luni de la data primirii Deciziei nr.714/03.06.2021, cu măsuri pentru restabilirea nivelului fondurilor proprii eligibile care acoperă cerinţa de capital de solvabilitate pentru modificarea profilului de risc, astfel încât nivelul SCR să fie restabilit în termenul legal, de la data constatării nerespectării SCR prin Decizia A.S.F. nr. 325/10.03.2021. Prin Decizia nr. 724/04.06.2021, A.S.F. a desemnat Fondul de Garantare a Asiguraţilor (F.G.A.) ca administrator temporar în vederea înlocuirii conducerii Societăţii de Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A., în scopul restabilirii situaţiei financiare a asigurătorului şi pentru asigurarea unei conduceri sănătoase şi prudente a activităţii asigurătorului, în conformitate cu art. 30 alin (2) coroborat cu art. 33 raportat la art. 2 pct. 3 din Legea 246/2015 privind redresarea şi rezoluţia asigurătorilor. Termenul ce decurge din Decizia A.S.F. nr. 714/03.06.2021 pentru restabilirea MCR a fost data de 04.09.2021 (respectiv prima zi lucrătoare 06.09.2021).

 

Totodată, cu începere de la data de 05.04.2021,  Autoritatea de Supraveghere Financiară a sesizat Ministerul Public, dar şi alte autorităţi ale statului cu privire la faptele constatate la S.A.R. City Insurance S.A.

Autoritatea prezintă şi o sinteză a acţiunilor aplicate City Insurance S.A

Decizia 762/14.06.2021 410.900 lei amendă în baza Legii 132/2017;
Decizia 714/03.06.2021 2.930.766 lei amendă şi stabilirea unor măsuri (plan de finanţare MCR şi plan de redresare SCR);
Decizia 716/03.06.2021 1.000.000 lei amendă şi retragerea aprobării domnului Renato Szilagyi, preşedinte al directoratului;
Decizia 717/03.06.2021 1.000.000 lei amendă şi retragerea aprobării domnului Buzerea Barbu Mircea, vicepreşedinte al directoratului;
Decizia 718/03.06.2021 1.000.000 lei amendă şi retragerea aprobării domnului Spyridon Stavros Mavrogalos Fotis, membru al directoratului;
Decizia 723/03.06.2021 1.000.000 lei amendă şi retragerea aprobării domnului Browne Woodthorpe Robert, preşedinte al Consiliului de Supraveghere;
Decizia 719/03.06.2021 1.000.000 lei amendă şi retragerea aprobării domnului Rossler Max Walter, vicepreşedinte al Consiliului de Supraveghere;
Decizia 722/03.06.2021 1.000.000 lei amendă şi retragerea aprobării domnului Pascale Cristian, membru al Consiliului de Supraveghere;
Decizia 721/03.06.2021 1.000.000 lei amendă şi retragerea aprobării doamnei Arampova Aelita, membru al Consiliului de Supraveghere;
Decizia 720/03.06.2021 1.000.000 lei amendă şi retragerea aprobării d-lui Papanikolaou Epameinondas, membru al Consiliului de Supraveghere;
Decizie 325/10.03.2021 2.600.000 lei amendă şi plan de redresare (SCR);
Decizia 83/25.01.2021 530.000 lei amendă d-lui Renato Szilagyi, preşedinte directorat;
Decizia 84/25.01.2021  500.000 lei amendă d-lui Buzera Barbu Mircea, vicepreşedinte al directoratului;
Decizia 85/25.01.2021 500.000 lei amendă d-lui Spyridon Stavros Mavrogalos Fotis, membru al directoratului;
Decizia 86/25.01.2021 450.000 lei amendă d-lui Browne Woodthorpe Robert, preşedinte al Consiliului de Supraveghere;
Decizia 87/25.01.2021 450.000 lei amendă d-lui Rossler Max Walter, vicepreşedinte al Consiliului de Supraveghere;
Decizia 88/25.01.2021 450.000 lei amendă d-lui Pascale Cristian, membru al Consiliului de Supraveghere;
Decizia 89/25.01.2021 450.000 lei amendă d-nei Arampova Aelita, membru al Consiliului de Supraveghere;
Decizia 90/25.01.2021  450.000 lei amendă d-lui Papanikolaou Epameinondas, membru al Consiliului de Supraveghere,
Decizia 3/13.01.2021  500.000 lei amendă aplicată societăţii în baza Legii nr.132/2017;
Decizia 458/06.04.2020 100.000 lei amendă aplicată societăţii;
Decizia 1040/13.08.2019  – avertisment scris aplicat societăţii;
Decizia 1180/26.09.2019 50.000 lei amendă aplicată societăţii,
Decizia 123/25.01.2018 avertisment scris aplicat societăţii;
Decizia 494/10.04.2017 30.000 lei amendă d-lui Cristian Pascale, membru CA;
Decizia 492/10.04.2017 30.000 lei amendă d-lui Dan Odobescu şi retragere aprobare membru, preşedinte CA;
Decizia 493/10.04.2017 20.000 lei amendă d-lui Dan Odobescu şi retragere aprobare director general;
Decizia 2315/21.12.2016 10.000 lei amendă d-lui Dan Odobescu, director general;
Decizia 2314/21.12.2016 30.000 lei amendă şi stabilire măsuri în sarcina societăţii;
Decizie 912/19.04.2016 40.000 lei amendă d-lui Papanikolaou Epameinondas, director adjunct;
Decizie 911/19.04.2016 10.000 lei amendă aplicată d-lui Claudiu Mândrilă, director de daune;
Decizie 910/19.04.2016 50.000 lei amendă aplicată d-lui Dan Odobescu, director general;
Decizie 902/18.04.2016 100.000 lei amendă aplicată societăţii şi plan de măsuri;
Decizia 2307/29.12.2014 20.000 lei amendă aplicată d-lui Muşat Nicolae, director general;
Decizie 2309/29.12.2014 20.000 lei amendă aplicată d-nei Măzăreanu Ioana, director adjunct;
Decizia 198/23.05.2014 avertisment scris aplicat d-lui Muşat Nicolae, director general;
Decizia 199/23.05.2014 5.000 lei amendă aplicată d-lui Claudiu Mândrilă, director daune;
Decizia 158/30.04.2014 avertisment scris aplicat d-lui Claudiu Mândrilă, director daune.

 

Autoritatea de Supraveghere Financiară a impus S.A.R. City Insurance S.A. şi următoarele măsuri:

Decizia 455/06.04.2020 măsuri de remediere pentru deficienţe constatate în baza Legii 237/2015;
Decizia 457/06.04.2020 16.500.000 euro majorare de capital de solvabilitate aplicată societăţii.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunţat în 8 septembrie că a fost informată de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA), care este administrator temporar al City Insurance, că până la acel moment nu fusese efectuată nicio plată în conturile societăţii, plată aferentă contravalorii acţiunilor subscrise de către acţionarul minoritar i3CP Holding BV. Asiguratorul City Insurance ar fi trebuit să aibă în cont, până la 4 septembrie 2021, cel puţin 150 de milioane de euro, condiţie necesară pentru a evita falimentul.

Premierul Florin Cîţu a anunţat, miercuri, că se lucrează la două OUG în domeniul asigurărilor, precizând că documentele sunt în circuitul de avizare. Primul vizează preţurile RCA-urilor, în contextul creşterii preţurilor, iar al doilea document vizează situaţia de la City Insurance.

Acesta a explicat că se caută soluţii astfel încât clienţii asiguratorului City Insurance să nu rămână fără a le fi plătite solicitările: ”Pentru a ne asigura că oamenii nu se va ajunge să aibă un claim şi nu va fi plătit, să se plătească banii din fondul de garantare. Dacă se întâmplă ceva că toţi clienţii sunt protejaţi”.

Related posts