Ministrul Mediului, Tanczos Barna, afirmă că în România au fost alocate, în doar două luni, tichete în cadrul programului Rabla Plus în valoare egală cu tichetele alocate anul trecut în cadrul acestui program.
Tanczos Barna a afirmat că, la nivel european, se vorbeşte tot mai mult despre reducerea gazelor cu efect de seră, a emisiilor de carbon şi a poluării din oraşe, el arătând că susţine demersurile care duc la aceste lucruri.
“Vedem ce înseamnă Rabla Plus în România, în două luni de zile am consumat tichete egale cu total tichete pe 2020. Deci lumea se schimbă în jurul nostru, oamenii conştientizează importanţa acestor măsuri, vin şi solicită aceste finanţări din partea statului pentru a trece la un alt nivel de protecţie a mediului”, a declarat Tanczos Barna, luni, într-o conferinţă de presă.
El a arătat că România are programe cu fonduri foarte mari care susţin protecţia mediului.
“România susţine toate demersurile care vin în protejarea mediului înconjurător, toate demersurile care tind să reducă emisiile de carbon. Avem programe naţionale cu fonduri extraordinar de mari prin care susţinem şi noi, în România, aceste demersuri, am putea aminti aici programele Rabla, programele de împădurire din PNRR, programele care vin în sprijinul acelor entităţi care luptă pentru reducerea riscurilor de inundaţii ş.a.m.d.”, a mai declarat Tanczos Barna.
În ceea ce priveşte înmatricularea de maşini vechi, întrebat dacă se poate ajunge la interdicţii în această privinţă, ministrul a răspuns că nu se poate impune o interdicţie în acest sens, dar pot creşte impozitele locale.
“Interdicţiile sunt foarte greu de justificat din punct de vedere juridic, România a pierdut procesele la Curtea Europeană de Justiţie pe taxa auto tocmai pentru că ele, juridic, nu au fost fundamentate cum trebuie. Eu sunt adeptul programelor de susţinere pentru proprietarii de maşini şi în contrapartidă să existe, poate, un alt tip de aplicare a impozitelor locale în cazul acelor maşini. Ele trebuie să vină, din punctul meu de vedere, în paralel, trebuie să creăm alternativă pentru cetăţeni, nu numai cu sancţiuni şi impozitări mai mari”, a răspuns ministrul Mediului.