Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) şi asociaţiile profesionale de transport rutier din Bulgaria, Ungaria, Lituania şi Polonia au adresat o scrisoare comună comisarului european pentru transporturi în care solicită anularea urgentă a obligaţiei întoarcerii acasă a camioanelor la fiecare opt săptămâni, informează marţi UNTRR, într-un comunicat.
“Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România – UNTRR, alături de Asociaţia Întreprinderilor Bulgare pentru Transport Internaţional – AEBTRI, Asociaţia de Transport Rutier din Ungaria – MKFE, Asociaţia Naţională a Transportatorilor Rutieri din Lituania – LINAVA şi Asociaţia Transportatorilor Rutieri Internaţionali din Polonia – ZMPD, a adresat o scrisoare comună doamnei Adina Ioana Vălean, comisar european pentru transporturi, solicitând anularea urgentă a obligaţiei întoarcerii acasă a camioanelor la fiecare opt săptămâni, introdusă prin articolul 1 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2020/1055. Asociaţiile transportatorilor rutieri bulgari, maghiari, lituanieni, polonezi şi români salută publicarea studiului CE privind evaluarea impactului obligaţiei întoarcerii regulate a vehiculului în statul membru de stabilire, care confirmă impactul negativ major al acestei măsuri asupra transportatorilor rutieri est-europeni şi asupra mediului”, se spune în comunicat.
Organizaţia consideră că obligaţia întoarcerii acasă a camioanelor este nejustificată şi discriminatorie.
“Noua obligaţie nu are nimic de-a face cu scopurile sociale, ci, fiind doar un pas spre restricţionarea pieţei, această prevedere abuzivă încalcă libertatea de a furniza servicii şi libertatea de a conduce o afacere şi, în plus, aceasta contravine eforturilor de protecţie a mediului, cum ar fi reducerea curselor goale”, menţionează sursa citată.
Conform comunicatului, întoarcerea obligatorie acasă a camioanelor contravine obiectivelor privind protejarea mediului. Prevederea privind obligaţia întoarcerii acasă a camioanelor nu este în concordanţă cu ambiţiile Pactului verde european şi cu obiectivul de a realiza o UE neutră din punct de vedere climatic până în 2050. În loc să integreze şi să asigure îmbunătăţirea calităţii mediului, întoarcerea obligatorie acasă a camioanelor inversează întregul proces. Impactul negativ asupra climei a fost recunoscut explicit de studiul recent al Comisiei privind obligaţia întoarcerii vehiculelor, care afirmă că în scenariul cel mai probabil, această măsură contestată poate genera curse suplimentare, rezultând până la 2,9 milioane de tone de emisii suplimentare de CO2 în 2023 (o creştere cu 4,6% a emisiilor rezultate din transportul rutier internaţional de mărfuri), atrage atenţia UNTRR.
De asemenea, transportatorii spun că întoarcerea obligatorie acasă a camioanelor afectează transportatorii din estul UE. Această dispoziţie abuzivă este intrinsec susceptibilă să afecteze transportatorii rutieri din estul UE mai mult decât alţi cetăţeni şi companii din UE, aşa cum evidenţiază studiul recent al Comisiei privind obligaţia întoarcerii acasă a camioanelor care arată că: “transportatorii estici ar putea fi în continuare nevoiţi să absoarbă parţial creşterea costurilor asociate măsurii pentru a-şi menţine competitivitatea generală a pieţei în raport cu segmente de piaţă care nu au fost afectate deloc”, iar noile curse de întoarcere ar putea determina o creştere a costurilor de până la 11.000 de euro pe vehicul pe an pentru transportatorii stabiliţi în ţările din Europa de Est care operează în ţările Europei de Vest.
Întreprinderile de transport profesionist din Europa de Est afiliate asociaţiilor semnatare ale prezentei scrisori către CE şi, de asemenea, statele membre în care acestea sunt stabilite – Bulgaria, Lituania, Polonia, Ungaria şi România – sunt direct afectate de dispoziţia privind obligaţia întoarcerii acasă a camioanelor, depunând acţiuni împotriva acestei dispoziţii contestate a Pachetului Mobilitate 1, care au fost aduse în faţa instanţelor Uniunii Europene.
Totodată, organizaţia susţine că întoarcerea obligatorie acasă a camioanelor nu a făcut parte din propunerile Comisiei adoptate în 2017 şi nu a făcut obiectul unei evaluări de impact înainte de adoptarea acesteia.
“Dacă legiuitorii UE şi-ar fi respectat obligaţiile legale şi ar fi efectuat evaluări de impact, ar fi putut observa că prevederea privind întoarcere obligatorie acasă a camioanelor are un impact negativ major asupra mediului şi asupra transportatorilor rutieri din estul UE, aşa cum subliniază studiul recent publicat de CE privind evaluarea impactului obligaţiei de întoarcere regulată a vehiculului în statul membru de stabilire. O astfel de lipsă de fundamentare a motivelor şi a unor evaluări de impact, ca în cazul de faţă, nu poate fi tolerată”, se spune în comunicat.
Din aceste motive, Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), alături de Asociaţiile profesionale de transport rutier AEBTRI – Bulgaria, MKFE – Ungaria, LINAVA – Lituania şi ZMPD – Polonia, solicită Comisiei Europene anularea urgentă a obligaţiei întoarcerii acasă a camioanelor la fiecare 8 săptămâni.