În calitate de lider de servicii de mobilitate, DKV urmărește în permanență evoluția sistemelor de taxare din Europa și vine cu soluții pentru transportatori. Astfel, autoritățile cehe au promovat în luna mai o decizie care a prelungit termenele de plată pentru taxa de drum în regim postpay până la 90 de zile sau final de iulie.
DKV a ales să susțină această decizie, fiind prima companie care a oferit facilitatea mai departe clienților săi. Astfel, companiile care au contract pentru decontarea taxei de drum din Cehia prin DKV pot beneficia de acest ajutor la îndemână, asigurându-și un plus de lichiditate în această perioadă.
„Solidaritatea este esențială în aceste vremuri. Prin transpunerea acestei facilități către transportatori dăm din nou substanță sloganului nostru definitoriu, You Drive, We Care. Am încredere că împreună vom depăși orice provocare economică”, a declarat Cătălin Constaninescu, Managing Director DKV România.
Recent DKV a mai pus la dispoziția transportatorilor servicii în premieră pentru România, cum ar fi prima soluție completă pentru tranzitarea Bulgariei, odată cu trecerea la taxarea digitală, prin satelit.