Ministerul Transporturilor nu este dispus să elimine orice barieră din discuţiile cu transportatorii, dar este deschis dialogului şi altor forme de dezbatere, însă piaţa transporturilor regulate interjudeţene de pasageri trebuie să fie deschisă şi accesibilă oricui este autorizat să desfăşoare o astfel de activitate, a declarat, miercuri, ministrul Transporturilor, Lucian Şova, ca răspuns la protestul transportatorilor.
“Astăzi, în România, sunt aproximativ 3.600 de companii autorizate să facă transport rutier de pasageri, din care doar 325 efectuează transport prin curse regulate interjudeţean. Astăzi, în România, sunt peste 28.000 de autobuze autorizate, din care în jur de 2.900 de autobuze participă la această activitate. Se vede în mod clar că există un dezechilibru cu privire la desfăşurarea acestor activităţi. Există o exclusivitate pe care cele 325 de firme o au pentru efectuarea acestui transport de mai bine de 15 ani. La 1 iulie 2019, programul actual expiră şi tot atunci intră în vigoare un regulament european care prevede liberul acces la această piaţă”, a afirmat Şova.
Potrivit şefului de la Transporturi, în aceste condiţii, a fost iniţiată o reglementare, care să permită deschiderea acestei pieţei oricărui transportator autorizat să desfăşoare o astfel de activitate.
“Am propus o reglementare pe care o dezbatem împreună cu transportatorii, parcurgând toate etapele de dialog social, astfel ca această piaţă să fie aşa cum orice piaţă ar trebui să fie: deschisă, accesibilă oricui este autorizat să desfăşoare o astfel de activitate. Vreau să menţionez că, astăzi, în România, dacă cineva îşi propune să facă un transport de pasageri de la Bucureşti la Madrid poate face acest lucru. Dacă îşi propune să facă un transport prin curse regulate de pasageri de la Bucureşti la Urziceni, de exemplu, nu poate face acest lucru. Nu a putut de 15 ani să facă acest lucru, iar în viziunea protestatarilor nici nu ar trebui să poată să facă acest lucru încă şase ani de acum înainte cel puţin, lucru care, după părerea mea, trebuie corectat. Este vorba de o exclusivitate pe care cred că cetăţeanul nu o mai poate tolera. Este important ca un cetăţean care doreşte să călătorească între două localităţi din România să poată alege în funcţie de necesităţile sale, gradul de calitate, preţul călătoriei, cât şi de alte facilităţi pe care operatorii de transport ar trebui să le pună la dispoziţie”, a explicat Lucian Şova.
Întrebat cum intenţionează să procedeze pentru a soluţiona protestul transportatorilor, ministrul a răspuns: “Suntem în dialog de mai mult de 45 de zile de când parcurgem dialogul instituţionalizat, suntem în dialog, iar despre faptul că la 1 iulie 2019 intră în vigoare acest regulament se ştie de mai bine de 4 ani”.
“Am propus această modificare a ordinului care reglementează astăzi exclusivităţile despre care v-am spus, am propus această modificare cu mult timp înainte tocmai pentru a o parcurge şi, împreună cu toţi cei care compun această piaţă, să găsim cele mai bune soluţii în vederea asigurării unor servicii de calitate şi pe măsura nevoilor clienţilor. În continuare, Ministerul Transporturilor nu este dispus să elimine orice barieră din dialogul cu transportatorii. Suntem deschişi dialogului, parcurgem etape instituţionalizate, sunt deschis şi la alte forme de dezbatere, însă trebuie să răspundem la această întrebare: Este corect totuşi ca 325 de firme din peste 3.600 să aibă acest privilegiu sau nu?”, a întrebat ministrul.
Reglementarea pieţei transporturilor regulate de pasageri pe curse interjudeţene se face prin ordin de ministru.
Ministrul Transporturilor a participat la deschiderea TransLogistica EXPO – cea mai mare Expoziţie de transport, logistica, IT şi Supply Chain din România, care are loc la Romexpo.
Câteva zeci de transportatori, membri ai Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), au protestat, miercuri dimineaţa, în faţa Ministerului Transportului, solicitând autorităţilor eliminarea unui subpunct de pe ordinea de zi a Comisiei de Dialog Social care prevede modificări în organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere.
Transportatorii susţin că “nemulţumirile tuturor sunt legate de subpunctul de pe ordinea de zi a Comisiei de Dialog Social, privind proiectul de Ordin al ministrului Transporturilor pentru modificarea şi completarea Normelor Metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe ale acestora”.
“O astfel de modificare ar crea un prejudiciu grav populaţiei care beneficiază, în acest moment, de un transport organizat, sigur şi prestabilit. De asemenea, cerem să se modifice Legea taximetriei, respectiv scoaterea sintagmelor ‘în mod repetat’ şi ‘în mod permanent’, precum şi activitatea de ‘rent a car’ să treacă la Ministerul Transporturilor, conform solicitărilor depuse în repetate rânduri. Dorim ca activitatea de ‘rent a car’ să fie trecută în administraţia ARR (Autorităţii Rutiere Române, n.r.) pentru a exista o mai bună coordonare şi funcţionare a acesteia, eliminând astfel orice posibilitate de activitate neautorizată”, precizează COTAR.
În plus, reprezentanţii COTAR atenţionează asupra faptului că “domeniul transporturilor trece printr-o situaţie de criză în acest moment, având în vedere preţul combustibilului, care a crescut cu peste 18% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, lipsa forţei de muncă, creşterile salariale impuse, lipsa infrastructurii, deprecierea monedei naţionale şi creşterea inflaţiei pentru serviciile de transport, cu aproape 2,6%”.
Protestul continuă şi joi iar dacă lucrurile nu se vor rezolva transportatorii au anunţat că vor protesta în faţa Guvernului, cu peste 2.500 de autobuze şi microbuze, după Referendumul din octombrie. Tot atunci, transportul rutier va fi suspendat la nivelul întregii ţări, a precizat liderul COTAR, Vasile Ştefănescu.