Noul Ford Transit își face debutul global la Salonul de Vehicule Utilitare din Hanovra

Ford a dezvăluit noul Transit cu capacitatea de două tone în cadrul Salonului de Vehicule Comerciale IAA de la Hanovra, Germania, marcând debutul global al celui mai inteligent și mai productiv Transit din istorie.

Cu o capacitate de încărcare îmbunătățită și cu motorizări noi care optimizează consumul de combustibil cu până la 7%, noul Transit este primul vehicul din segment care oferă opțiunea unui motor diesel mild hybrid (mHEV), tehnologie ce permite o îmbunătățire de circa 3% în comparație cu versiunea diesel standard și de până la 8% în regim urban, acolo unde opririle și pornirile sunt dese.

Noul Transit este mai conectat ca niciodată, oferindu-le operatorilor beneficiile tehnologiei Ford PassConnect, care folosește un modem integrat pentru a ajuta managerii de flote să îmbunătățească gradul de eficiență al vehiculelor și să optimizeze costurile operaționale.

Disponibil în Europa de la mijlocul anului 2019, noul Transit duce mai departe succesul modelului pe care îl înlocuiește, unul care a ajutat la stabilirea lui Transit ca lider în segmentul său atât în Europa, cât și în America de Nord. Creșterea vânzărilor la nivel european a continuat în 2018, cu 67.000 de unități vândute în acest an în perioada ianuarie-august: o creștere cu 14% față de aceeași perioadă a anului anterior.

“Este un Ford Transit construit pentru lumea afacerilor moderne: dur și practic, așa cum ni-l cer clienții, dar cu un cost de întretinere redus și cu un nivel de conectivitate care va îmbunătăți eficiența operațională”, a declarat Michael McDonagh, inginerul responsabil de programul de dezvolare Transit în cadrul Ford Europa. “De asemenea, Ford setează ritmul în ceea ce privește electrificarea, noua versiune mild hybrid fiind ideală pentru livrările urbane”.

Mai multe opțiuni

Avansatul motor diesel Ford EcoBlue de 2.0 litri a fost optimizat suplimentar pentru un consum îmbunătățit cu până la 7%, conform datelor interne Ford bazate pe reperele unui test în traficul real.

Un sistem de injecție care crește presiunea de vârf la 2200 de bari ajută la obținerea unui proces de combustie mai eficient. Pentru reducerea frecării în interiorul motorului, noile pistoane din oțel sunt mai subțiri decât cele anterioare, construite din aliaj din aluminiu turnat. O pompă de ulei cu debit variabil reduce pierderile parazite adaptând cantitatea de ulei livrată la nevoile motorului.

Îmbunătățiri suplimentare la nivelul consumului de combustibil sunt realizate prin: introducerea unui sistem de servodirecție asistată electric (EPAS), care își face astfel debutul pe versiunea cu capacitate de încărcare de două tone a lui Transit; un program extensiv de reducere a masei; utilizarea unor anvelope cu rezistență redusă la înaintare; alte îmbunătățiri aerodinamice. Tehnologia de reducere a consumului Auto Start-Stop rămâne standard pe întreaga gamă de motorizări.

Șoferii pot utiliza, de asemenea, modul Efficient Mode Drive, care folosește poziționarea prin GPS pentru a oferi sfaturi predictive legate de modul în care se poate atinge cel mai bun consum pe următoarele segmente de drum.

Pe lângă opțiunile de 105, 130 și 170 CP, gama este îmbogățită prin adăugarea unei variante noi de 185 CP care dezvoltă un cuplu generos, de 415 Nm. Toate motorizările beneficiază de un design modificat al turbocompresorului, acesta ajutând la o lărgire a curbei de cuplu pe o plajă mai mare de viteze de rulare.

Începând cu primăvara anului 2020, versiunile Transit cu tracțiune pe spate vor putea fi comandate, pe lângă transmisia manuală cu șase trepte disponibilă standard, cu o cutie de viteze automată cu 10 trepte care oferă sistemul Adaptive Shift Scheduling. Acesta analizează stilurile diferite de condus pentru a optimiza momentul schimbării treptelor.

Tehnologie mHEV prezentă în premieră în segment

Pentru a oferi beneficii suplimentare operatorilor de vehicule comerciale, noul Ford Transit introduce inovatoarea tehnologie diesel mHEV ca opțiune pe vehiculele cu tracțiune pe față sau spate. Aceasta îmbunătățește suplimentar consumul cu circa 3% conform unei analize bazate pe ciclul WLTP. Beneficii suplimentare de până la 8% pot fi obținute în contextul utilizării mașinii în regim urban, spre exemplul în timpul operațiunilor de livrare.

Un generator integrat, acționat pe bază de curea, înlocuiește clasicul alternator, oferind posibilitatea recuperării și înmagazinării energiei generate la decelerare și a alimentării unui pachet de baterii Litiu-Ion de 48V răcit cu aer. Energia stocată este utilizată pentru a asista motorul la regim normal de turații și pe faza de accelerare, dar și pentru a alimenta sistemele electrice auxiliare ale mașinii.

Sistemul mHEV de pe Transit a fost optimizat pentru îmbunătățirea consumului de combustibil, și nu pentru a oferi un plus de putere motorizărilor standard. Chiar și așa, cuplul disponibil imediat oferit suplimentar de sistemul hibrid ajută în special la plecarea de pe loc la turații reduse.

Capacitate îmbunătățită

Noul Ford Transit se va încadra printre liderii segmentului când vine vorba de sarcina utilă cu ajutorul unui program extensiv de reducere a masei în toate zonele vehiculului, element care a ajutat la creșterea capacităților de transport.

Pentru a realiza aceste economii la nivelul masei, designul mașinii a fost optimizat cu ajutorul unor metode computerizate de inginerie împrumutate din industria aerospațială. Exemplele de reducere a masei includ apariția unei capote noi din aluminiu, utilizarea unor jante din oțel cu grosime variabilă și folosirea unui amortizor de zgomot la evacuare simplificat. O altă premieră este utilizarea unor materiale compozite durabile în loc de oțel pentru peretele despărțitor dintre cabină și zona de încărcare.

Noua ușă de încărcare asigură accesul ușor la marfă atunci când aceasta trebuie încărcată sau descărcată. Noua sursă de lumină montată la înălțime oferă un nivel excelent de iluminare pe timp de noapte.

Conexiune permanentă

Ca parte din strategia de extindere a conectivității de-a lungul întregii game de produse utilitare, Ford oferă tehnologia FordPass Connect cu ajutorul unui modem integrat pe noul Transit. Aceasta le permite operatorilor de flote să îmbunătățească gradul de utilizare a vehiculelor și să optimizeze costurile de întretinere cu ajutorul unor soluții precum Ford Telematics și Ford Data Services, produse care vor fi lansate de asemenea în cursul anului 2019.

Modemul on-board oferă acces la o gamă largă de sisteme prin aplicația de mobil FordPass, ceea ce ușurează experiența deținerii și operării unui Transit, transformând-o într-una mai productivă pentru șoferi și managerii de flote.

Lista de tehnologii avansate include sistemul de infotainment Ford SYNC 3, care poate fi controlat simplu, prin utilizarea unor comenzi vocale sau cu ajutorul unor gesturi de glisare realizate pe ecranul tactil de 8 inch. Sistemul Ford MyKey le oferă managerilor de flote posibilitatea de a programa cheia de acces astfel încât viteza maximă a mașinii și volumul sistemului audio să fie limitate sau de a menține permanent activate sistemele de siguranță activă.

Conversiile și accesoriile “aftermarket” pot să acceseze acum informații venite dinspre sistemele electrice ale lui Transit cu ajutorul Upfitter Interface Module.

Caracterul rafinat și apropiat de experiența unui autoturism pe care îl oferea deja Transit este îmbunătățit cu ajutorul introducerii tehnologiei EPAS (servodirecție asistată electric), care ajută la reducerea efortului șoferului prin adăugarea unui nivel suplimentar de asistență la parcare și manevre asemănătoare. De asemenea, EPAS permite implementarea unor sisteme de asistență a șoferului precum Sistemul de asistență activă la parcare (Active Park Assist) și Sistemul de menținere a benzii de rulare (Lane Keeping Aid).

Șoferii lui Transit vor avea la dispoziție, în premieră, posibilitatea de a selecta între diferite moduri de rulare prin sistemul Drive Modes. Acesta permite echilibrarea performanțelor dinamice ale mașinii cu condițiile exterioare: Eco Mode, Slippery Mode, Mud/Rut Mode pentru modelele cu tracțiune integrală și Tow/Haul Mode pentru o livrare fluidă a puterii atunci când mașina tractează remorci încărcate ce cântăresc mai mult decât masa proprie a lui Transit.

O gamă completă de tehnologii de asistență a șoferului a fost introdusă pentru a reduce stresul și oboseala, dar și pentru a ajuta la evitarea sau limitarea efectelor unei coliziuni. Această listă include:

  • Sistemul de monitorizare și avertizare pentru unghiul mort (Blind Spot Information System) cu sistem Trailer Tow, care monitorizează o zonă extinsă a unghiului mort pentru a acoperi atât vehiculul, cât și un trailer cu lungimea de până la 10 metri.
  • Tempomatul Adaptiv Inteligent care combină funcționalitatea sistemului de recunoaștere a semnelor de circulație (Traffic Sign Recognition) și tempomatul adaptiv de viteză (Adaptive Cruise Control) pentru a-i ajuta pe șoferi să rămână în limitele legale de viteză.
  • Sistemul de menținere a benzii de rulare (Lane Keeping System) cu îmbunătățiri.
  • Sistemul de asistență pre-coliziune cu depistare a pietonilor (Pre-collision Assist with Pedestrian Detection), capabil acum să detecteze pietonii pe timp de noapte atunci când aceștia sunt vizibili cu ajutorul farurilor.

Gama de elemente noi oferite pentru manevre de parcare mai ușoare în zonele urbane și comerciale aglomerate și pentru prevenirea unor eventuale costuri nedorite include:

  • Camere față și spate cu unghi larg de acoperire care îi ajută pe șoferi să vadă mașinile care se apropie din lateral în spate sau în față la ieșirea din locurile de parcare înguste și cu vizibilitate redusă.
  • O cameră de marșarier amplasată la înălțime care oferă un grad superior de vizibilitate la manevrele cu spatele, în special când ușile sunt deschise.
  • Asistență la parcare îmbunătățită cu ajutorul unor senzori laterali suplimentari.
  • Sistemul de asistență activă la parcare (Active Park Assist sau APA) care ajută șoferii să identifice spații de parcare adecvate şi să parcheze perpendicular sau lateral fără să fie nevoie de apăsarea pedalelor sau de mișcarea manuală a volanului.
  • Park-Out Assist, care ajută șoferii să iasă fără să folosească mâinile din locurile de parcare paralelă.
  • Sistemul de alertă la intersecția cu traficul perpendicular (Cross Traffic Alert), care îi avertizează pe șoferi în legătură cu vehiculele care circulă în spatele mașinii la ieșirea cu spatele din parcare.

Exterior ușor de recunoscut. Interior nou și practic

Noul exterior inteligent al lui Ford Transit beneficiază de o grilă a radiatorului mai înaltă și subliniată prin trei bare orizontale puternice, dar și prin zona inferioară redesenată a barei frontale. Panourile de caroserie din zona anterioară au fost reconcepute pentru a îmbunătăți aerodinamica și a crea un aspect mai îndrăzneț cu suprafețe ușor de curățat. În echipările superioare, farurile bi-xenon puternice și noile lumini de zi LED prezintă o semnătură luminoasă distinctivă pentru familia Transit.

În linie cu noul Transit Custom, vehiculul oferă un design interior nou care atinge un nivel superior de stil, de caracteristici practice și de confort. Noua planșă de bord este bogată în zone practice dedicate șoferilor care folosesc cabina mașinii lor ca birou mobil, implicit prin apariția a trei zone de depozitare închise în zona superioară a bordului și printr-un element nou de ancorare a telefoanelor mobile și a tabletelor, ce este disponibil pe versiunile inferioare de echipare.

Interiorul vine cu materiale atrăgătoare și durabile, implicit cu tapițerii inteligente care au trecut prin cele mai dificile teste de uzură realizate vreodată de Ford. Confortul de zi cu zi este îmbunătățit de noul design al scaunelor care oferă noi perne din spumă și o geometrie care favorizează un sprijin lateral optimizat.

O nouă versiune denumită Limited este disponibilă la cererea unui număr tot mai mare de utilizatori care își doresc un nivel superior de echipare care să vină în sprijinul nevoile propriilor companii. La fel ca modelul înlocuit, noul Transit le oferă clienților posibilitatea de a alege între mai mult de 450 de variante, implicit versiuni cu tracțiune pe față, spate sau cu tracțiune integrală și oferă o gamă completă de tipuri de caroserie și de șasiuri care include recent introdusul șasiu Skeletal.

Noul Ford Transit va fi produs la fabrica Kocaeli din Turcia, alături de Transit Custom. Ford a anunțat anul trecut o investiție de 52 de milioane de dolari în joint venture-ul Ford Otosan din Turcia, scopul fiind creșterea capacității de producție cu 40.000 de unități până la un total de 330.000 de mașini pe an.

 

Related posts