Divizia de camioane și autobuze a Daimler, separată de Mercedes-Benz și listată pe bursă la sfârșitul anului 2021, a încheiat cu rezultate excelente, peste așteptările pieței, anul 2022.
Camioanele Daimler au un start foarte bun în noua formulă de existență, ca entitate de sine stătătoare, sub forma unei companii separate, listate pe bursă. Daimler Truck a reușit să-și atingă toate obiectivele strategice, având venituri în creștere cu 28%, la un nivel de 50,9 miliarde euro, cu mai bine de 10 miliarde în plus față de 2021, și un EBIT în urcare cu 55%, la aproape 4 miliarde euro, și asta într-un context dificil, cu o criză a semiconductorilor care a afectat puternic și segmentul industrial al camioanelor.
Cauza principală a creșterii este creșterea cererii, după cum precizează compania, care a reușit să vândă la prețuri nete în creștere. Ca urmare a performanțelor financiare, Daimler Truck Holding AG a atins o profitabilitate de 7,7% și un profit pe acțiune de 3,24 euro. Compania a anunțat că va distribui primul dividend acționarilor săi, din scurta istorie de companie independentă, în valoare de 1,30 euro per acțiune.
Pentru 2023, CEO-ul Martin Daum spune că se așteaptă la rezultate și mai bune, bazate pe creșterea piețelor mari, cum este de exemplu America de Nord, dar și a unui avans al serviciilor financiare. „2022 a fost un an foarte special pentru noi, un an provocator din multe puncte de vedere – dar mai ales un prim an de succes pentru Daimler Truck companie independentă listată la bursă. Rezultatele noastre puternice arată că ne-am gestionat foarte bine contextul, fie că este vorba de impactul războiului Rusia-Ucraina, de constrângerile lanțului de aprovizionare sau de inflația ridicată. Am făcut progrese puternice în deblocarea potențialului nostru de profit și am făcut, de asemenea, pași importanți în ceea ce privește ambiția noastră de a conduce transportul durabil și de a aborda schimbările climatice”, a declarat Daum. În ceea ce privește vânzările, Daimler Truck are în continuare un volum mare de comenzi, care vor fi cu greu satisfăcute de uzinele companiei, ceea ce înseamnă că prețurile vor rămâne la niveluri nete ridicate. Estimările companiei sunt de 510.000 – 530.000 de unități, adică la un nivel comparabil cu cel din 2022, în care au fost livrate 520.291 unități (+14% față de 2021).
Compania se așteaptă în schimb la o creștere semnificativă a veniturilor sale, între 53 de miliarde și 55 de miliarde de euro, în activități industriale, și între 55 de miliarde și 57 de miliarde de euro la nivel de grup. De asemenea, se așteaptă la o creștere semnificativă a EBIT-ului și la o profitabilitate a vânzărilor între 7,5% și 9%. Daimler Truck s-a separat de compania-mamă Daimler AG în 2021, când a fost și listată pe bursă. La începutul lui 2022, Daimler AG și-a schimbat denumirea în Mercedes-Benz Group AG, completând astfel separarea celor două activități principale ale grupului german.
Acționarii Daimler AG (noua Mercedes-Benz Group AG) au primit acțiuni în mod proporțional în noua companie, în care constructorul și-a păstrat cel mai mare pachet de acțiuni, 30,01%. Lista acționarilor mai cuprinde chinezii BAIC (6,49%), președintele Geely, Li Shufu (6,30%), și fondul de suveran de investiții din Kuweit (4,99%)