MEC DIESEL SEE, unul dintre cei mai importanți furnizori de piese de schimb din România, a încheiat anul 2020 cu vânzări de aproximativ 17 milioane de euro. Pentru anul 2021 compania estimează o creștere cu 10% a cifrei de afaceri, dacă mediul economic va fi unul stabil. „Am reușit să atingem obiectivele pe care ni le-am propus, ne-am reinventat și am făcut față provocărilor de peste an, cifra de afaceri obținută în 2020 fiind cu 14% mai mare față de anul precedent,” a spus Monica Dan, General Manager la MEC…
Uber nu a înregistrat profit nici în 2020 dar a reuşit să îşi reducă pierderile cu 20%
Compania de car-sharing Uber Technologies Inc a continuat să înregistreze pierderi de ordinul miliardelor de dolari în 2020 dar investiţiile sale în livrări şi alte măsuri adoptate în perioada pandemiei îi permit să rămână încrezătoare că îşi va putea atinge obiectivul strategic, trecerea pe profit, transmite AFP.
Comerţul mondial a scăzut cu 9% în 2020
Schimburile comerciale mondiale au scăzut cu 9% în 2020, în pofida unei reveniri pe final de an stimulată de ţările din estul Asiei, potrivit estimărilor publicate miercuri de Conferinţa ONU pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD), transmite Reuters.
De ce este importantă bobina de inducție și cum o puteți schimba
Bobina de inducție o este sursă de înalta tensiune necesară pentru a produce o scânteie, care declanșează procesul de ardere într-un cilindru.
Exporturile din Marea Britanie în UE au scăzut cu 68% în ianuarie, potrivit unei asociaţii a transportatorilor rutieri
Exporturile din Marea Britanie în Uniunea Europeană au scăzut cu 68% în ianuarie, din cauza perturbărilor produse la încheierea perioadei de tranziţie a Brexitului, potrivit unei asociaţii a transportatorilor rutieri, transmite Reuters.
Amazon a comandat sute de camioane care funcţionează cu gaze naturale lichefiate, pentru activităţile din SUA
Amazon.com a comandat sute de camioane care funcţionează cu gaze naturale lichefiate, testând modalităţi prin care să scoată din flota sa americană camioanele de tonaj greu poluatoare, transmite Reuters.
Daimler va deveni Mercedes-Benz, divizia de camioane va fi separată de cea de autoturisme
Grupul german Daimler AG, cel mai mare producător mondial de automobile de lux şi vehicule comerciale, urmează să îşi schimbe denumirea în Mercedes-Benz şi să listeze separat divizia de camioane până la finele anului, transmite Bloomberg.
COTAR: Decontarea directă va duce la dispariţia oligopolului de pe piaţa RCA din România
Decontarea directă este benefică pentru piaţa de asigurări şi va duce la dispariţia oligopolului de pe piaţa RCA din România, susţin reprezentanţii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) într-un comunicat transmis redacției noastre.
Raport: Pandemia generată de COVID-19 accelerează revoluția comerțului electronic și dezvoltarea segmentului de logistică
P3 Logistic Parks (“P3”) prezintă ultimele trenduri în segmentele e-commerce și logistic, potrivit predicțiilor oferite de futurologul Sean Culey – strateg, cosilier în transformare și consultant extern al dezvoltatorului. Covid-19 ar putea fi factorul decisiv care declanșează revoluția comercială a secolului XXI. Anul 2020 va rămâne în amintirea tuturor nu doar drept anul pandemiei, ci și drept anul care a generat cele mai multe schimbări în paradigmele de consum sau anul în care comerțul electronic a atins punctul de inflexiune, migrând de la segment de nișă la cel de trend…
Automobile Dacia extinde închirierea celor 69.000 mp de spațiu logistic în Pitești Industrial Park
Automobile Dacia, cel mai mare producător auto român, și-a prelungit contractul de închiriere pentru cei 69.000 mp ocupați în Pitești Industrial Park, un proiect deținut de Globalworth, sub umbrela sub-brandului Globalworth Industrial. Contractul de leasing pentru Pitești Industrial Park a fost prelungit pentru o perioadă de 10 ani.
FORT: Preţurile RCA vor exploda, după ce va intra în vigoare decontarea directă
Introducerea obligatorie a RCA cu decontare directă va duce la o creştere necontrolată a preţurilor pentru aceste poliţe, astfel că Executivul ar trebui să renunţe la idee, se arată într-un comunicat al Federaţiei Operatorilor din Transport din România (FORT) trimis redacției.
Acum poți să parcurgi Europa fără griji cu aparatul de bord DKV BOX EUROPE
Reducerea costurilor și a birocrației reprezintă factori esențiali pentru eficientizarea oricărei afaceri din transporturi. DKV EURO SERVICE și-a propus să vină în ajutorul companiilor de transport și continuă să implementeze proiecte de digitalizare și să îmbunătățească soluția DKV BOX EUROPE, aparatul de bord care permite decontarea taxelor de drum din șapte state europene.
Inspecția tehnică periodică. ITP 2021 – reguli noi
Obligația de a efectua inspecția tehnică revine deținătorului autovehiculului și doar pentru mașinile înmatriculate sau înregistrate în Romania, conform OG nr. 81 /2000. În 2021, mașinile de uz personal, trebuie să facă inspecția o dată la doi ani. Mașinile cu vârsta de peste 12 ani, deținătorii lor sunt nevoiți să facă ITP anual.
UNTRR solicită CE și MTI intervenția pe lângă autoritățile maghiare pentru clarificarea modului de operare a sistemului BIREG și extinderea datei de la care se vor aplica sancțiuni
Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) ne anunță prin intermediul unui comunicat că solicită Comisiei Europene și Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI) intervenția pe lângă autoritățile maghiare pentru clarificarea modului de operare a sistemului electronic de înregistrare a licențelor în Ungaria (BIREG), care a intrat în vigoare la 01.01.2021, precum și pentru extinderea datei de la care se vor aplica sancțiuni (01.02.2021), pentru ca operatorii de transport rutier din România să aibă timp de a se conforma la noua legislație.
Top 3 cele mai bune anvelope de iarnă pentru mașinile utilitare
Toți șoferii profesioniști îți vor spune că anvelopele pe care le ai montate pe mașină sunt la fel de importante ca mașina însăși. Poți avea ultimul tip de camion cu cea mai bună manevrabilitate și cel mai inteligent sistem de tracțiune integrală de pe piață, dacă nu ai anvelopele potrivite care să îți ofere tracțiunea de care ai nevoie pe timp de iarnă, ai investit degeaba într-o mașină premium. Anvelopele de iarnă potrivite pentru tipul tău de vehicul fac diferența între siguranță și pericol pe drumurile acoperite de zăpadă, nămol…
