Renault Trucks Optifuel Challenge 2017 a ajuns la Constanța, ultima etapă

Cea de-a patra ediție a Optifuel Challenge, competiția de conducere economică organizată de către Renault Trucks, a trecut și pe la Constanța pentru preselecția în urma căreia au fost găsiți cei mai buni șoferi din această zonă. Aceasta este ultima etapă, iar cei mai economici șoferi vor fi selectați prin intermediul aplicației Optifleet.

Aproape 35 de șoferi sunt așteptați ca să demonstreze că pot conduce cât mai economic pe un traseu destul de complicat pentru a convinge juriul că sunt cei care merită să fie selectați pentru finala națională.
Șoferii participanți vor fi evaluați și ierarhizați în funcție de rezultatele de consum de combustibil şi de timpul parcurs. Instrumentul Optifleet evaluează aptitudinile individuale de conducere și modul de utilizare a camionului, pe baza unui algoritm elaborat datorită experienței de peste 20 de ani a Renault Trucks în ceea ce privește conducerea economică. Acest sistem măsoară eficiența conducerii pe baza a trei criterii principale:

– Anticiparea (utilizarea inerției vehiculului și a pedalei de frână)
– Folosirea corectă a vehiculului (timp petrecut în zona eficientă)
– Timp petrecut la relanti

Cei mai buni șoferi vor fi aleși pentru finala națională, care, în România, se va desfășura la începutul lunii iulie.

Related posts