Guvernul a aprobat normele de aplicare a schemei de ajutor de stat la accizele la motorină utilizată de transportatori, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului.
Cum pot fi protejați bicicliștii și pietonii în traficul urban
Numărul victimelor accidentelor în care sunt implicate vehicule grele de transport marfă este în scădere. Totuși, cercetările Volvo Trucks arată că nu aceeași reducere se manifestă și în cazul accidentelor în care sunt implicați bicicliști și pietoni. Este nevoie de măsuri pentru a reduce numărul acestor accidente. Noile tehnologii, combinate cu actualizarea legislației, o mai bună infrastructură, un grad mai înalt de conștientizare în domeniul siguranței și o mai bună vizibilitate pot face traficul urban mai sigur.
Ford Trucks Best Driver Challange la finalul Primei Ediții
Ford Trucks a organizat în România prima sa competiție dedicată șoferilor, care operează pe camioanele acestei mărci. Mai multe detalii despre acest concurs avem de la Alexandra SIMINIUC, Head of Marketing and Operations Ford Trucks.
VIDEO – Renault Trucks T High
În aceată vară a fost disponibil pentru teste camionul de distanțe lungi Renault Trucks din gama T cu cea mai confortabilă cabină.
AFM a aprobat 265 de dosare în Programul ”Rabla” destinat persoanelor juridice; 26 sunt la “Rabla Plus”
Un număr de 265 de noi dosare au fost acceptate în Programul “Rabla 2018” pentru persoane juridice, din care 26 în cadrul extensiei “Rabla Plus”, a anunţat, joi, Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).
Parteneriat Ford Trucks – Selina Grup
Grupul de Firme Selina, una dintre cele mai importante companii de pe piața construcțiilor din vestul țării, a achiziționat 4 Autobasculante Ford Trucks 3542D 6X4 DCAB E6 16S2230.
Taxa de pod de la Feteşti şi Giurgeni ar putea fi desfiinţată
Deputaţii PNL de Constanţa Bogdan Huţucă şi Robert Boroianu au iniţiat un proiect de lege privind desfiinţarea taxei de trecere pe podurile Feteşti – Cernavodă şi Giurgeni – Vadu Oii, considerând că este vorba despre o dublă impunere.
Renault Trucks lansează a doua generație de camioane electrice – Z.E. range
După zece ani de experimente în condiții reale de operare, alături de clienți-parteneri, Renault Trucks are plăcerea de a-și lansa cea de-a doua sa generație de vehicule integral electrice: Renault Master Z.E., Renault Trucks D Z.E. și Renault Trucks D Wide Z.E., o gamă completă, cu mase cuprinse între 3,5 și 26 t, ideală pentru utilizarea în zone urbane.
Renault Trucks pentru construcții – optimizare în condiții grele de exploatare
Truckandvan.ro a fost în balastiera TCS, acolo unde Renault Trucks România a organizat o sesiune de teste cu cele mai noi camioane de construcții din gamele K și C, respectiv modelele C440 Optitrack și K480 Heavy.
Dacia Dokker Stepway – utilitara de vacanță
Pentru că vedem utilitatea mașinilor și dintr-o altă optică, la rubrica de teste vă arătăm și mașini de vacanță. Astfel, Dacia Dokker Stepway intră la testele Truckandvan.ro sub această nouă abodare.
Volkswagen şi Ford vor să dezvolte împreună vehicule comerciale
Constructorii auto Volkswagen AG şi Ford Motor Co au anunţat marţi că discută o alianţă strategică, cei doi producători precizând că explorează mai multe proiecte privind dezvoltarea în comun a unei game de vehicule utilitare.
Volvo FH 25 Year Special Edition — omagiu adus unei legende
Pentru a celebra lansarea modelului Volvo FH în 1993, cu un sfert de secol în urmă, Volvo Trucks introduce Volvo FH 25 Year Special Edition. Disponibil atât în versiuni Volvo FH, cât și Volvo FH 16, este caracterizat printr-un design exterior și interior distinctiv, printr-un excelent confort pentru șofer și prin caracteristici de ultimă generație.
STUDIU: Traversăm o perioadă favorabilă pentru industria transporturilor
Potrivit studiului realizat de Euler Hermes, sectorul transporturilor trece printr-o perioadă favorabilă, legată direct de contextul economic, în principal de creșterea consumului privat, care în 2017 a crescut cu mai mult de 10%.
UNTRR solicitã Guvernului sã accelereze publicarea HG privind restituirea supraaccizei
Uniunea Naționalã a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicitã Guvernului sã accelereze publicarea Hotãrârii de Guvern (HG) privind condițiile, procedura și termenele de restituire a supraaccizei, dupã ce prețul petrolului a urcat la peste 75 dolari/baril, iar estimãrile aratã cã în acest an va atinge pragul de 100 dolari/baril.
Proiect legislativ: Șoferii care se filmează la volan pot rămâne fără permis 90 de zile
Deputatul PMP Petru Movilă a depus un proiect de lege care prevede ca şoferii prinşi că folosesc telefoanele mobile în timp ce conduc sau sunt identificaţi ulterior, prin postări pe reţelele de socializare sau în mass-media, să fie sancţionaţi cu suspendarea permisului de conducere pentru 90 de zile. Movilă mai vrea ca amenzile şi punctele de penalizare să nu se aplice doar în cazul folosirii telefoanelor mobile la volan, cum prevede legislaţia acutală, ci în cazul tuturor mijloacelor de înregistrare audio sau video, cu excepţia dispozitivelor de tip ”mâini libere”.
