Studiu: Circa 70% dintre români nu ştiu ce consecinţe financiare ar avea implicarea lor într-un accident

Circa 70% dintre români nu ştiu care sunt consecinţele financiare pe care le-ar avea decesul, îmbolnăvirea sau implicarea lor într-un accident, arată cel mai recent studiu Aegon, realizat anul acesta împreună cu Reveal Marketing, potrivit unui comunicat al companiei.

Conform sursei citate, doar 40% dintre români au deja un plan financiar în caz de îmbolnăvire sau accident.

Dintre segmentele analizate, familiile moderne au declarat în proporţie de 47% că au un astfel de plan implementat, în timp ce dintre familiile tradiţionale doar 34% au un plan financiar de rezervă pentru boală sau accident.

Bărbaţii sunt mai preocupaţi decât femeile atunci când vine vorba de a-şi asigura stabilitatea financiară. 43% dintre aceştia au un plan bine pus la punct, spre deosebire de femei, care au luat în considerare acest aspect doar în proporţie de 37%.

Conform celor mai recente date, pentru multe familii din ţara noastră producerea unui eveniment nedorit (accident, îmbolnăvire a unui membru al familiei – ce se pot solda chiar şi cu un deces) ar duce la o scădere puternică a nivelului de trai.

Asigurările de viaţă sunt o soluţie concretă şi uşor accesibilă pentru reducerea vulnerabilităţii familiilor şi a dezechilibrelor sociale, trendul în ţara noastră fiind, îmbucurător, unul de creştere. În 2021 s-a înregistrat o creştere de 18% a asigurărilor de viaţă faţă de 2020, conform raportului Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). Aceasta este cea mai mare creştere din ultimii ani, potrivit Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).

“Atunci când în viaţa unei familii apare un eveniment care duce la spitalizare (fie că este ca urmare a unui accident sau a unei boli), impactul este unul major pe multiple planuri. Pe lângă impactul emoţional, grija pentru cei aflaţi în suferinţă, de obicei apare şi o problemă financiară, mai ales dacă vorbim despre principalii aducători de venituri în familie. Aceste situaţii au fost şi mai vizibile în perioada de plină pandemie când studiile făcute de noi au arătat că românii erau îngrijoraţi atât pentru sănătate, cât şi pentru situaţia financiară a familiei în cazul în care ar fi trebuit să se interneze. De altfel, am remarcat în ultimul an un interes în creştere pentru produsele şi serviciile noastre din zona de sănătate. Pornind de la aceste realităţi, am creat Fii Precaut, o asigurare flexibilă care oferă sprijin financiar în caz de spitalizare din accident sau boală, inclusiv COVID-19, în ţară şi străinătate. Cu toţii avem nevoie de siguranţă, de un plan de rezervă care să ne dea confortul mental că suntem pregătiţi şi pentru neprevăzut. Sperăm că prin tot ceea ce facem noi – proiecte de educaţie financiară, produse şi servicii care să răspundă unor nevoi actuale, să contribuim la creşterea procentului de români care au planuri financiare de rezervă”, declară Sînziana Maioreanu, CEO Aegon România.

Potrivit studiilor derulate de Aegon România în 2020 şi 2021, există un interes crescut al românilor pentru o asigurare care acoperă spitalizarea din accident sau boală.

Aproximativ 54% dintre persoanele chestionate în 2021 ar opta pentru un astfel de produs în viitorul apropiat. Procentul este mai mare cu 16% faţă de anul 2020. Femeile ar opta în proporţie de 55%, faţă de 35% în 2020, pentru o poliţă de asigurare care acoperă spitalizarea din accident sau boală, inclusiv Covid-19. Şi în rândul familiilor moderne s-a remarcat o creştere impresionantă a interesului pentru acest tip de produse, cu 62% dintre acestea declarând că îşi doresc să achiziţioneze o asemenea poliţă în 2021, faţă de doar 38%, în 2020.

“Părinţii, în mod special, ne-au spus că se bucură de existenţa unei asigurări în caz de spitalizare individuală pentru copii deoarece aceştia se îmbolnăvesc des, de multe ori ajung să fie internaţi şi împreună cu ei rămâne şi un părinte ca să îi poată veghea mai bine, ceea ce aduce o presiune financiară asupra familiei. O altă categorie interesată de acest produs este cea a şoferilor şi muncitorilor din construcţii, care achiziţionează asigurarea atât pentru ei, cât şi pentru partenerii de viaţă”, spune Sînziana Maioreanu.

De altfel, până la acest moment, asigurarea Fii Precaut a fost achiziţionată în proporţie de 34,55% pentru minori, semn că părinţii sunt preocupaţi să-şi protejeze copiii. 30,91% dintre cumpărători au avut între 19 şi 39 de ani, iar 34,55% fac parte din segmentul de vârstă 40-60 de ani. În ce priveşte distribuţia pe sexe, 52,73% dintre asiguraţi sunt femei, iar 47,27% bărbaţi.

Fii Precaut este o asigurare ce vine în completarea gamei de produse destinate sănătăţii, Optimist şi Aegon Diagnose.me, şi poate fi cumpărată atât pentru adulţi, cât şi pentru minori. Devine activă după o perioadă foarte scurtă de aşteptare – doar 15 zile, spre deosebire de 30 sau 90 de zile, cât durează în mod uzual pentru acest tip de produse.

Oferă indemnizaţie zilnică de spitalizare (100 sau 200 de lei pe zi) în cazul internării într-un spital public sau privat din ţară sau străinătate şi are flexibilitate la acoperiri. Adică cei interesaţi pot alege între patru variante de pachete, cu sume diferite pentru acoperirile de deces din orice cauză şi sumele despăgubite pentru zilele de spitalizare.

Pachetele variază în funcţie de perioada spitalizării – între 30 sau 120 de zile de spitalizare/an şi de banii despăgubiţi – între 100 sau 200 de lei/zi de spitalizare. Asigurarea se încheie pe o perioadă fixă de cinci ani, urmând ca, la finalul acesteia, clienţii să-şi recupereze 25% din primele plătite pentru acoperirea spitalizării sau a decesului din accident ori boală, dacă nu apar despăgubiri. Iar dacă au beneficiat de indemnizaţie de spitalizare, clienţii îşi vor primi înapoi 25% din primele achitate pentru acoperirea în caz de deces.

Related posts