Schimbare la RCA, cu efecte majore pentru milioane de șoferi: Noi formule de calcul pentru prețuri

Legislația secundară privind RCA a fost modificată substanțial, începând cu săptămâna trecută, iar cea mai importantă dintre schimbări vizează eliminarea oricăror bariere din calea stabilirii prețurilor doar în mod liber, de către firmele de asigurare. Pentru șoferi poate fi o veste proastă, dar, în același timp, poate fi și o veste bună.

Regulile RCA s-au schimbat pentru prima dată substanțial, de la apariția primei legi din domeniu, în 2017. Norma Autorității de Supraveghere Financiară(ASF) care modifică regulile duce mai multe schimbări de anvergură, la toate nivelele, însă principalele schimbări au fost impuse de Comisia Europeană și vizează ridicarea oricăror bariere pentru firmele de asigurare în privința stabilirii prețurilor.
Printre altele, dacă până săptămâna trecută asigurătorii autorizați să vândă RCA erau obligați să notifice ASF privind modificarea prețurilor și să fundamenteze tarifele în funcție de date statistice relevante și ținând cont de segmente de risc prestabilite, acum firmele sunt libere să își stabilească cum vor prețurile, în funcție de propriile criterii, cu singura condiție ca respectivele calcule să fie validate de un actuat independent.

Aceasta înseamnă că vârsta șoferului și capacitatea cilndrică a motorului nu vor mai fi singurele criterii ce trebuie luate în calcul la stabilirea tarifelor pentru persoanele fizice care conduc autoturisme. Se revine, practic, la o situația asemănătoare cu cea de dinainte de apariția legii 132/2017, când asigurătorii puteai stabili de bună voie prețurile. Iar unul dintre criteriile pe care firmele de asigurare îl foloseau atunci și în vor folosi și acum pentru stabilirea prețurilor este zona unde este înmatriculat autovehiculul.â
Înainte de a vorbi despre ce șoferi vor fi avantajați sau dezavantajați de reintroducerea criteriului zonal, explicăm, în termeni simpli, cum se stabilesc prețurile RCA. Pe scurt, cu cât categoria din care faci parte a adus, istoric, daune mai multe și mai scumpe, cu atât vei plăti și tu mai mult pe RCA, pentru că firma emitentă trebuie să se asigure că poate acoperi daunele. În cazul criteriului vârstă, de exemplu, este deja cunoscut că prețul este cu atât mai mare cu cât vârsta șoferului este mai mică, iar acest lucru se întâmplă pentru că tinerii, mai ales cei sub 30 de ani, fac accidente mai frecvent.

În cazul criteriului care vizează capacitatea motorului, cu cât motorul este mai mare, cu atât și prețul RCA va fi mai mare, având în vedere că șoferii care conduc mașini mai puternice, mai ales peste 2.000 de cmc, provoacă accidente mai severe. La acest capitol, este posibil ca în timp asigurătorii să înceapă să segmenteze în funcție de puterea mașinii, nu de capacitatea cilindrică, având în vedere că noile tehnologii permit și motoarelor mici (chiar și de 1,2 litri, de exemplu) să dezvolte puteri foarte mari, dar și că numărul mașinilor electrice (unde nu există elementul clilindree) este în creștere.
În același mod va funcționa și criteriul pe care asigurătorii îl foloseau înainte de 2017 și care a fost deja reintrodus, cel puțin de către o parte dintre firme. Este vorba despre zona unde este înamtriculată mașina asigurată. În județele, orașele și comunele din România există diferențe substanțiale în ceea ce privește daunalitate, adică valoarea pagubelor pe care le plătesc asigurătorii.

Companiile nu au ajuns să aibă statistici atât de fine încât să ajungă la nivel de comune, dar există date clare la nivel județe. Astfel că, șoferii cu mașini înmatriculate în județe cu daunalitate ridicată vor plăti mai mult decât cei din județe cu daunalitate redusă sau, altfel spus, șoferii vor fi „penalizați” sau „bonusați” în funcție de zona unde conduc, pe un princiiu asemănător cu cel din cazul sistemul bonus/malus, doar că aplicat la nivel de regiuni, nu de șofer.

Informațiile din piața de specialitate arată că mai multe firme de asigurare, chiar dintre cele importante în zona RCA, aplică deja acest criteriu, unele dintre ele în sensul penalizării șoferilor din zone cu daunalitate mare, altele, invers, prin acordarea unor reduceri pentru cei din zone cu daunalitate redusă. În a doua categorie sunt cel puțin două dintre multinaționalele din sistem, adică Groupama și Omniasig, potrivit unor surse din zona de distribuție, în timp ce în prima categorie este și liderul, Euroins, care a operat recent majorări de tarife în București și Ilfov, zonele cu cele mai mari vânzări, dar și cu una dintre cele mai ridicate daunalități.

Hărțile realizate în perioada în care criteriul zonal era folosit de toți asigurătorii, arată că județele cu cea mai mare daunalitate sunt în zona de est, recorduri stabilind județele Galați, Constanța și Iași, acolo unde șoferii vor plăti ceva mai mult. Binențeles, având în vedere condițiile de trafic și numărul mare de mașini, cele mai riscante zone sunt București și județul Ilfov. La polul opus se situează Timișoara, Hunedoara și Giurgiu.

Segmentarea se face și la nivel de localități, iar din acest punct de vedere există un „șofer ideal”, vânat cu prețuri mai mici de toți asigurătorii. Acesta este șoferul din orașele cu mai puțin de 20.000 de locuitori, acolo unde dimensiunea redusă și numărul mic de mașini fac ca accidentele să fie mai puține.

Related posts