Renault Trucks T440 Optifuel – ultra economic

Truckandvan.ro are pentru aceste test un invitat venit tocmai din Franța, este vorba de Renault Trucks T440, un camion sosit într-o configurație nouă. Această configurație Optifuel a fost configurată pentru a integra în 2018 cât mai bine sistemul Optifleet, sistemul de management de flotă al mărcii franțuzești.

Camioanele din Gama T sunt și cele care au beneficiat de cele mai multe investiții tehnologice din istoria de peste 120 de ani a Renault Trucks. Echipat cu motoare Euro6, Renault Trucks T este un vehicul modular și unic care este echipat cu o cabină spațioasă.
Modelul a moștenit de la predecesoarele sale cele mai importante caracteristici: eficiența lui Premium Route și confortul și prestigiul lui Magnum.
Modelul T Range a fost dezvoltat și proiectat în strânsă cooperare cu 50 dintre cei mai importanți clienți ai mărcii.
Gama T desintată distanțelor lungi a trecut prin teste de peste 10 milioane de kilometri chiar înainte de lansarea propriu-zisă. Modelul sosit la noi în teste are un motor de 13 litri și 440 CP.
Toată gama este echipată standard cu transmisia automatică Optidriver care are un nou management de schimbare a vitezelor.
Versiunea Optifuel a gamei T de la Renault Trucks T oferă, din echiparea standard, un pachet aerodinamic (cu acoperiș ajustabil și deflectoare laterale, extensii ale ușilor, dar și alte protecții aerodinamice laterale). Acest pachet facilitează camionului un contact mai ușor cu aerul. Camionul mai are în Fuel eco-pack mai multe tehnologii: eco-cruise control cu Optiroll, un compresor de aer care se poate dezangaja, o pompă pentru servo-direcție variabilă, mod care reduce o parte din puterea motorului atunci când nu este nevoie de ea și sistem de oprire automată a motorului. Camionul poate rula cu viteza maximă de 85 kilometri pe oră.

Traseul de test a inclus o parte din A1, dar și drumuri dintre centre logistice, acolo unde un astfel de camion este exploatat. Putem spune că T 440 este un camion confortabil din punctul de vedere al manevrabilității și nu numai. Chiar și încărcat, acest ansamblu nu duce lipsă de putere, mai mult, consumul de combustibil a fost unul minimal, la acest lucru ajutând și semiremorca aerodinamică dezvoltată special pentru Renault Trucks.
Cabina lată de 2,5 metri este mai spațioasă, mai confortabilă și are spațiu de odihnă mai mare cu spațiu refrigerat. Cabina vine în culoarea vert bambou și arată foarte bine.
Cabina denumită Sleeper Cab are un design optimizat care oferă conducătorilor de camioane mai multe posibilităţi de depozitare. Aceasta este foarte confortabilă și oferă toate cele necesare șoferului pentru un mediu de lucru, dar și de odihnă perfect.
Cea mai importantă caracteristică a acestui camion permite șoferului ca prin intermediul unui buton denumit „24/7” să geo­localizeze vehiculul și să raporteze datele technice făcând mai ușoară misiunea service-urilor Renault Trucks aflate în apropierea camionului să reacționeze.
Modelul T este configurat pentru a integra Optifleet, soluția de management de flotă a francezilor.
Renault Trucks T 440 Optifuel ne-a dovedit nu numai că este confortabil, dar se conduce ușor și este și eficient, indiferent de misiunea care i se dă. Pentru un test cât mai apropiat de realitate, ansamblul cap-tractor și semiremorcă cântărea puțin peste 40 de tone. În ciuda acestei încărcături, camionul și-a dovedit eficienta în testele efectuate în jurul Bucureștiului, acolo unde am reușit să ne plimbăm cu acest camion.

Related posts