Renault Trucks lansează a doua generație de camioane electrice – Z.E. range

După zece ani de experimente în condiții reale de operare, alături de clienți-parteneri, Renault Trucks are plăcerea de a-și lansa cea de-a doua sa generație de vehicule integral electrice: Renault Master Z.E., Renault Trucks D Z.E. și Renault Trucks D Wide Z.E., o gamă completă, cu mase cuprinse între 3,5 și 26 t, ideală pentru utilizarea în zone urbane.

Renault Trucks D and Renault Trucks D Wide Z.E. vor fi produse în fabrica Renault Trucks de la Blainville-sur-Orne și își vor face intrarea pe piață în 2019. Renault Master Z.E. va fi disponibil din 2018.
Pentru a ține pasul cu schimbările care au loc în transportul urban, Renault Trucks, un pionier în domeniul electro-mobilității, își lansează cea de-a doua generație de camioane electrice. Gama Renault Trucks Z.E., constând în Renault Master Z.E., Renault Trucks D Z.E. și Renault Trucks D Wide Z.E., de la 3,5 la 26 t, acoperă toată paleta de utilizări urbane, de la distribuție și livrare de mărfuri, la colectarea deșeurilor.
Renault Trucks se pregătește pentru trecerea la vehiculele electrice deja de zece ani.
Pentru Renault Trucks, electro-mobilitatea a reprezentat răspunsul evident la problemele legate de calitatea aerului și de zgomot în medii urbane și una dintre modalitățile de a reduce emisiile de CO2.
De zece ani deja, compania testează pe șosele camioane electrice, împreună cu clienți-parteneri, pentru a recolta informații cruciale despre utilizarea, comportamentul bateriilor și despre necesitățile specifice de întreținere.

Aceste teste reale le-au permis clienților-parteneri ai Renault Trucks să-și ajute propriii clienți să se familiarizeze cu tehnologia electrică. Renault Trucks se poate lăuda cu o experiență de mai mulți ani în ceea ce privește camioanele integral electrice, datorită modelului Maxity.

„În urmă cu zece ani, eram pionierii care promovau camioanele electrice pentru îmbunătățirea calității aerului din orașe”, explică președintele Renault, Bruno Blin. Astăzi, putem oferi o gamă de vehicule electrice cu performanțe dovedite, iar experții din cadrul rețelei noastre sunt gata să sprijine clienții, în tranziția către electro-mobilitate. Acum zece ani, eram pionieri, astăzi suntem experți.”

Camioane cu emisii zero, pentru acces nerestricționat în zonele urbane

Cele mai recente descoperiri tehnologice făcând din camioanele electrice o alternativă viabilă din punct de vedere economic, Renault Trucks lansează acum o gamă completă Z.E.
Indiferent de cât de stricte ar fi limitările impuse în zonele urbane, vehiculele din gama Renault Trucks Z.E. pot continua să opereze fără probleme. Ele reprezintă soluția perfectă pentru a proteja calitatea aerului și pentru a reduce congestia traficului, deoarece permit livrări silențioase, în afara orelor de program, și nu generează emisii poluante sau CO2.
Câteva nume cunoscute in industra transportului au optat deja pentru electromobilitate. O asemenea companie este XPO Logistics “La XPO, am vrut întotdeauna să fim un exemplu, în condițiile în care industria de transport devine tot mai conștientă de necesitatea unei energii alternative”, a zis Luis Gomez, Director General Transport, XPO Logistics Europe. “Îl felicităm pe furnizorul nostru Renault Trucks pentru investiția în dezvoltarea vehiculelor electrice care oferă o modalitate practică de a ajunge la emisii zero. Renault Trucks modelează viitorul transportului comercial într-un mediu cu o legislație in evoluție.”
Suez urmărește de asemenea gama Renault Trucks Z.E range cu interes. “Suntem încântați să vedem o nouă soluție industrial competitivă pe piață și să putem fi parteneri cu Renault Trucks,” explică Edouard Hénaut, director executiv al serviciilor pentru autoritățile locale la Suez. “Această ofertă nouă de camion electric va permite Suez să vină în ajutorul clienților săi pentru a reduce amprenta de carbon datorită unei soluții pentru colectarea deșeurilor prietenoasă cu mediul, respectiv un vehicul cu emisii zero și silențios”  

Renault Trucks Master Z.E., disponibil din septembrie 2018
Renault Trucks Master Z.E., care va fi lansat în septembrie 2018, este ideal pentru livrările finale și oferă acces la toate zonele din centrele orașelor, chiar și la cele cu restricții stricte de trafic. Bateria acestui vehicul integral electric se încarcă în șase ore.
Volumul său de încărcare este același cu cel oferit de un Renault Master diesel convențional, deoarece bateriile sunt montate sub scaunele față. Gama Master Z.E. vine în șase variante (patru panel van și două șasiu-cabină), proiectate să îndeplinească toate cerințele profesioniștilor care lucrează în medii urbane.
În fine, pentru protecția șoferului și a încărcăturii și pentru a menține în siguranță locuitorii orașelor, Master Z.E. este echipat standard cu o cameră pentru mersul înapoi, cu un radar pentru marșarier și cu oglindă cu unghi mare de vizibilitate.

Renault Trucks D și Renault Trucks D Wide Z.E. pentru livrări urbane și colectare deșeuri
Versiune special proiectată, de 16 t, a Renault Trucks D Z.E. este ideală pentru livrările urbane și sub temperatură controlată. Renault Trucks D Wide Z.E. va veni și în versiune de 26 t, pentru o colectare eficientă a deșeurilor. Ambele modele vor fi produse la fabrica Renault Trucks de la Blainville-sur-Orne, Normandia, Franța, în cea de-a doua jumătate a anului 2019.
Un Renault Trucks Z.E. de gamă medie se poate lăuda cu o autonomie de până la 300 km, în funcție de utilizare și de configurația bateriilor. De fapt, pachetul de baterii este cel mai scump element, atunci când cumperi un camion electric. Pentru Renault Trucks, nu se pune problema compromiterii sarcinii utile sau a eficienței costurilor, deci vor fi disponibile mai multe game de autonomie, special croite pentru a se potrivi necesităților exacte ale clienților.
Datorită încărcării rapide DC, bateriile litiu-ion ale Renault Trucks D Z.E. și Renault Trucks D Wide Z.E. pot fi încărcare complet în 1-2 ore, prin intermediul conectorului de 150 kW Combo CCS. Pentru încărcarea AC peste noapte, timpul de încărcare completă a unei baterii de 300-kWh este de 12 ore. În acest caz, este suficientă o priză trifazică industrială 380V 32A.
Pentru un grad maxim de flexibilitate în ceea ce privește utilizarea și carosarea, Renault Trucks D Z.E. și Renault Trucks D Wide Z.E. sunt echipate cu o priză de putere cu interfață mecanică standard.

SPECIFICAȚII TEHNICE

RENAULT MASTER Z.E.
Masă totală a vehiculului: 3,1 t
Motor electric 57 kW
Cuplu maxim: 225 Nm
Viteză maximă: 100 km/h
Stocare energie: baterii litiu-ion 33 kWh
Autonomie per ciclu NEDC: 200 km
Autonomie în utilizare reală: până la 120 km

RENAULT TRUCKS D Z.E.
Masă totală a vehiculului: 16 t
Masăt: 16.7 t.
Ampatamente disponibile: 4.400 mm și 5.300 mm
Motor electric 185 kW (putere continuă 130 kW)
Cuplul maxim al motorului electric: 425 Nm.
Cuplu maxim punte spate: 16 kNm
Cutie de viteze cu două trepte
Stocarea energiei: baterii litiu-ion totalizând de la 200 la 300 kWh
Autonomie în utilizare reală: până la 300 km

RENAULT TRUCKS D WIDE Z.E.
Masă totală a vehiculului: 26 t
Masă: 27 t.
Ampatament: 3ț900 mm
Două motoare electrice cu o putere totală de 370 kW (putere continuă 260 kW)
Cuplu maxim motoare electrice: 850 Nm
Cuplu maxim punte spate: 28 kNm.
Cutie de viteze cu două trepte
Stocare energie: baterii litiu-ion, 200 kWh.
Autonomie în utilizare reală: până la 200 km

Related posts