INS: Înmatriculările noi de vehicule destinate transportului pasagerilor au scăzut cu 12,3%, în T4 din 2022

Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au scăzut cu 12,3% în trimestrul IV 2022 faţă de trimestrul IV 2021, iar înmatriculările noi de vehicule pentru transportul mărfurilor s-au redus cu 7,2% în perioada menţionată, arată datele publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În trimestrul IV 2022, ponderea înmatriculărilor noi de autoturisme second hand importate în total înmatriculări noi de autoturisme a fost de 68,3%, în scădere cu 5 puncte procentuale faţă de acelaşi trimestru al anului 2021.

În trimestrul IV 2022, comparativ cu trimestrul IV al anului 2021, înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au înregistrat creşteri la categoria autobuze şi microbuze cu 54,9% şi la categoria mopede şi motociclete cu 12,5% şi o scădere la categoria autoturisme cu 13,1%.

În ceea ce priveşte înmatriculările noi de vehicule rutiere noi pentru transportul pasagerilor, au fost înregistrate creşteri la toate categoriile astfel: la categoria autobuze şi microbuze cu 78,9%, la categoria mopede şi motociclete cu 23,9% şi la categoria autoturisme cu 3,4%.

Referitor la înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul mărfurilor au fost înregistrate scăderi la categoria autocamioane (inclusiv vehicule rutiere pentru scopuri speciale) cu 17,2% şi creşteri la categoria autotractoare cu 11,2% şi la categoria remorci şi semiremorci cu 3,3%.

Înmatriculările noi de vehicule rutiere noi pentru transportul mărfurilor au înregistrat creştere la categoria autotractoare cu 45,1% şi scăderi la categoria autocamioane (inclusiv vehicule rutiere pentru scopuri speciale) cu 12,8% şi la categoria remorci şi semiremorci cu 0,6%.

Faţă de trimestrul III 2022, în trimestrul IV 2022, înmatriculările noi de vehicule rutiere au înregistrat scădere cu 12,5% la vehiculele pentru transportul pasagerilor şi cu 10,9% la vehiculele pentru transportul mărfurilor.

Vehiculele rutiere clasificate în conformitate cu Normele europene de poluare, înmatriculate în circulaţie, cuprindeau, la sfârşitul trimestrului IV 2022, în proporţie de 59,9%, vehicule cu normele de poluare Euro 4, Euro 5 sau Euro 6 şi în proporţie de 11,5%, vehicule cu norma de poluare Non-Euro.

Pentru categoria autoturisme, cea mai însemnată pondere a fost deţinută de vehicule conforme cu norma europeană Euro 4, respectiv 34,9%; pentru categoria autobuze şi microbuze cele mai multe vehicule, respectiv 24,8% au fost clasificate în norma Euro 3, iar pentru categoria mopede şi motociclete, cele mai multe vehicule, respectiv 27,7% au fost clasificate Non-Euro.

Vehiculele conforme cu norma europeană Euro 3 au predominat pentru categoria autocamioane în proporţie de 29,3%, cele conforme cu norma Euro 6 au fost preponderente pentru categoria autotractoare în proporţie de 37,3%, în timp ce pentru categoria vehicule rutiere pentru scopuri speciale cele mai multe vehicule, respectiv 24,9% au fost clasificate în norma Non-Euro.

Related posts